În România, consumul nu este susţinut de creşterea
economică. În loc să învigoreze producţia internă, avîntul
consumist a stimulat practici anti-sociale (delapidarea, corupţia)
şi a determinat creşterea excesivă a importurilor. Mulţi au crezut
în mod naiv că românul, eliberat din vechile prejudecăţi şi
constrîngeri, legate de îmbogăţire şi „îmburghezire”, va fi motivat
să pună osul la muncă, acumulînd capital pentru investiţii
profitabile. S-a presupus că celebra teorie a lui Adam Smith din
The Wealth of Nations – indivizii, acţionînd în interesul propriu,
contribuie în final la bunăstarea generală a unei societăţi – va
funcţiona şi pe plaiurile carpatine. A fost uitat un aspect esenţial:
pentru filosoful scoţian interesul egoist al fiecăruia poate fi
benefic pentru societate doar unde există un climat de reală
competiţie şi un puternic sistem judiciar. Fără ochiul vigilent al
competiţiei şi legii, urmărirea strictă a interesului propriu (selfinterest)
degenerează în avariţie, rapacitate, necinste, fraudă,
abuz de putere.
„Tunul”, „mita”, „ţeapa”, „caritasul”, „ingineria financiară”
nu sînt bolile „copilăriei capitalismului”, fenomene inerente
tranziţiei spre capitalism. „«Setea de a dobîndi bunuri»,
«dorinţa de profit» şi bani, cît mai mulţi bani, prin ele însele, nu
sînt legate prin nimic de capitalism… Dorinţa avidă de a
cîştiga nelimitat nu implică în nici un fel capitalismul, cu atît
mai puţin «spiritul» său. Capitalismul se identifică mai degrabă
cu moderarea raţională a acestei impulsiuni iraţionale” –
afirmă clar şi răspicat Max Weber, în Etica protestantă şi
spiritul capitalismului.
În Occident, frugalitatea, înfrînarea şi disciplinarea
poftelor, ascetismul puritan au stat la baza capitalismului
tradiţional. Tendinţele consumiste erau considerate un
adevărat pericol social. În 1898, într-un studiu devenit între
timp clasic, The Theory of the Leisure Class, Thorstein Veblen
critica apetitul consumist al bogaţilor. Neînfrînarea celor cu
dare de mînă este emulată de nevoiaşi, producînd inegalitate
şi nemulţumire socială. În Revolta maselor (1932), José
Ortega y Gasset avertiza că o „lume prea plină de posibilităţi
produce malformaţii”. Una dintre „malformaţii” este „omul de
masă”, un „animal mulţumit de sine însuşi”, incult şi lipsit de
simţul responsabilităţii. La începutul secolului, în SUA, noii
imigranţi erau adesea criticaţi pentru consumul de alcool, iar
femeile pentru irosirea banilor pe vestimentaţia la modă.
Acordarea de credite era descurajată. Întîi munceai din greu,
economiseai, apoi cumpărai. Chiar un mare capitalist
american, Andrew Carnegie, era „un om în acelaşi timp
dominat şi dezgustat de tendinţele sale pecuniare” (David Shi,
The Simple Life).
No comments:
Post a Comment