România nu poate fi salvată de clasa politică. În primul rând clasa politică nu trebuie salvată. Clasa politică trebuie să îşi trăiască decesul. E ca şi cum ai salva un virus de la moarte. Ceea ce se poate salva e poporul român, iar poporul român se poate salva prin atitudine, iar această atitudine vine de la nişte oameni care sunt conştienţi... Într-un fel poate şi criza este bună pentru că lovind puţin aşa poate mai conştientizează, iar o populaţie conştientizată devine popor. Nu mai e masă de manevră. Dacă nu se va întâmpla asta avem toate şansele să dispărem. Nu ne salvează azi în România nici Fondul Monetar Internaţional, nici Banca Mondială. Ne salvează o atitudine demnă la nivel de popor. Ăştia fac experienţe pe noi.
Ordinul, la momentul ăsta, este SUSPICIUNEA. Ordinul este să se creeze haos. Haos economic, distrugerea liderilor spirituali. Înainte era cooperativizarea, acum e privatizarea forţată care a dus la pauperizare, distrugerea învăţământului şi a culturii. Astea sunt făcute pe un program. Şi dacă la asta adaugi chestia asta şi le distrugi oamenilor intimitatea, posiblitatea de a-şi crea o lume intimă, nu e decât finalul... Ei pot să asculte telefonul, dar nu pot să asculte inima oamenilor. Când o să-l asculte şi pe Dumnezeu atunci mă predau. Când gândurile unui om faţă de Dumnezeu vor fi ascultate atunci eu vin şi mă predau şi zic că pentru poporul ăsta nu se mai poate face nimic. Până atunci rămân pe baricade."
Monday, October 25, 2010
Tuesday, October 19, 2010
Previziunile Parintelui Arsenie Boca-Probabilitate 79,52%
* Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei ţări: Ungaria, Bulgaria şi Rusia. Atunci eu am zis: „Ungurii or să ne ocupe pe noi?”, iar el mi-a spus: „Şi pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc”. (Chiş Aurelia, 93 ani, com. Boiu, jud. Mureş)
* Mi-a spus odată Părintele: „Bucureştiul are să fie al doilea Ierusalim (după cele spuse în continuare nu rezultă că acest lucru este neapărat bun, căci poate fi Ierusalimul - oraş sfânt, dar poate fi şi Ierusalimul în care nu mai rămâne „piatră peste piatră”! ). Să nu vă fie frică, căci Ţara Făgăraşului este păzită de Maica Domnului. Stă Maica Domnului în coate şi genunchi şi se roagă pentru Ţara Făgăraşului”. Iar eu i-am spus: „Vai, Doamne, cum să fim noi aşa de vrednici, noi - nişte păcătoşi, ca să stea Maica Domnului în genunchi să se roage pentru noi!?”. Şi mi-a răspuns: „Ascultă aici, Silvia, la voi e mănăstire la Sâmbăta, se face mănăstire la Bucium, se face la Berivoi, se face la Dejani şi se mai face una… Deasupra la munţii voştri veţi vedea o stea cu coadă. Când o veţi vedea se va întâmpla ceva [atunci a început revoluţia]. Şi tot în Munţii Făgăraşului se va arăta o cruce de stele, iar atunci va mai fi ceva: un eveniment mare. (Toacşe Silvia, Copăcel)
* „Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele Athos. „În ea - ne-a spus părintele Arsenie - se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.
Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus ca această „lucrare diavolească” nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste”. (Radu Cinamar- Viitor cu cap de mort - în culisele puterii, Editura Daksha)
* Mi-a mai povestit cineva că Părintele s-a rugat insistent la Dumnezeu pentru americani, să nu-i pedepsească, să-i ierte că şi ei sunt creaţia Lui şi să aibă milă de ei. Şi 1-a dus Dumnezeu pe Părintele Arsenie să vadă ce e pe acolo - prin America - şi a zis Părintele: „Da, Doamne, sunt vrednici de pierzare”. Cum l-a dus? Nu ştiu. Nu cred că l-a dus cu trupul L-a dus cu duhul. Ca urmare a ceea ce a văzut cu duhul, Părintele a pictat la Drăgănescu, deasupra scenei Învierii, mai multe clădiri moderne (turn) în flăcări, reprezentare care ar putea fi profetică (vezi cele două turnuri din „11 septembrie”).
Prea Sfinţitul Daniil, la înmormântarea PărinteluiArsenie, a spus că ar fi zis Părintele Arsenie aşa: „Vor veni necazuri mai mari decât Munţii Făgăraşului”. Ne-om duce la munţii Făgăraşului şi la dealul Prislopului să se prăvălească peste noi că nu mai putem rezista («Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi!, şi dealurilor: Acoperiţi-ne!» - Lc.23, 30). Şi ne-om duce la morminte să iasă afară şi să intrăm noi de vii că nu mai putem rezista.
* Părintele a iubit mult Munţii Făgăraşului; venea mereu pe la cabana Podragul şi pe la Turnuri. Spunea Părintele: „Munţii Făgărusului şi dealurile Prislopului vă vor acoperi pe voi”.
Părintele a fost şi este un sfânt între noi. O femeie i-a spus: „Părinte, când o fi la judecată, să ne treci cu grămada”. Părintele a zis zâmbind: „ N-ai spus rău, măi”. A trecut de multe ori pe la noi prin sat. Unii îl cunoşteau, alţii nu-1 cunoşteau, dar Părintele spunea: „Oamenii la voi sunt cam răi, dar totuşi, fac milostenie multă şi asta îi ajută”. (Olimpia Fuciu, Ucea de Sus)
* Eram cu Părintele Arsenie şi 1-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni şi mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”. „Mă, face-ţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”. (Maria Matronea, Sibiu)
* Zicea Părintele Arsenie, parcă pentru toţi românii: „Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!” (Sora Septimia Măniş, 81 ani, Codlea)
* Făceam serviciul în Braşov, la uzina Astra. Odată a venit Părintele Arsenie la biserica Blumena (Biserica Sfântului Nicolae din Schei), unde a participat la slujbă. Atunci a spus: „Trebuie să ne întărim spiritualiceşte, că altfel viaţa noastră este moartă, chiar dacă ne merge numele că trăim. Luaţi exemplu de la Ştefan cel Mare, care cu o mână de oameni întăriţi spiritualiceşte, ţinea pe tătari la Nistru şi pe turci la Dunăre”. (Nicolae Streza, 84 ani, Făgăraş)
Îmi spunea părintele Bunescu că Părintele Arsenie se ducea în miez de noapte la biserică, îngenunchea în întuneric lângă masa sfântului altar şi două-trei ore se ruga pentru poporul român. (Pr. Bunea Victor, Sibiu)
* Mi-a spus odată Părintele: „Bucureştiul are să fie al doilea Ierusalim (după cele spuse în continuare nu rezultă că acest lucru este neapărat bun, căci poate fi Ierusalimul - oraş sfânt, dar poate fi şi Ierusalimul în care nu mai rămâne „piatră peste piatră”! ). Să nu vă fie frică, căci Ţara Făgăraşului este păzită de Maica Domnului. Stă Maica Domnului în coate şi genunchi şi se roagă pentru Ţara Făgăraşului”. Iar eu i-am spus: „Vai, Doamne, cum să fim noi aşa de vrednici, noi - nişte păcătoşi, ca să stea Maica Domnului în genunchi să se roage pentru noi!?”. Şi mi-a răspuns: „Ascultă aici, Silvia, la voi e mănăstire la Sâmbăta, se face mănăstire la Bucium, se face la Berivoi, se face la Dejani şi se mai face una… Deasupra la munţii voştri veţi vedea o stea cu coadă. Când o veţi vedea se va întâmpla ceva [atunci a început revoluţia]. Şi tot în Munţii Făgăraşului se va arăta o cruce de stele, iar atunci va mai fi ceva: un eveniment mare. (Toacşe Silvia, Copăcel)
* „Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele Athos. „În ea - ne-a spus părintele Arsenie - se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.
Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus ca această „lucrare diavolească” nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste”. (Radu Cinamar- Viitor cu cap de mort - în culisele puterii, Editura Daksha)
* Mi-a mai povestit cineva că Părintele s-a rugat insistent la Dumnezeu pentru americani, să nu-i pedepsească, să-i ierte că şi ei sunt creaţia Lui şi să aibă milă de ei. Şi 1-a dus Dumnezeu pe Părintele Arsenie să vadă ce e pe acolo - prin America - şi a zis Părintele: „Da, Doamne, sunt vrednici de pierzare”. Cum l-a dus? Nu ştiu. Nu cred că l-a dus cu trupul L-a dus cu duhul. Ca urmare a ceea ce a văzut cu duhul, Părintele a pictat la Drăgănescu, deasupra scenei Învierii, mai multe clădiri moderne (turn) în flăcări, reprezentare care ar putea fi profetică (vezi cele două turnuri din „11 septembrie”).
Prea Sfinţitul Daniil, la înmormântarea PărinteluiArsenie, a spus că ar fi zis Părintele Arsenie aşa: „Vor veni necazuri mai mari decât Munţii Făgăraşului”. Ne-om duce la munţii Făgăraşului şi la dealul Prislopului să se prăvălească peste noi că nu mai putem rezista («Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi!, şi dealurilor: Acoperiţi-ne!» - Lc.23, 30). Şi ne-om duce la morminte să iasă afară şi să intrăm noi de vii că nu mai putem rezista.
* Părintele a iubit mult Munţii Făgăraşului; venea mereu pe la cabana Podragul şi pe la Turnuri. Spunea Părintele: „Munţii Făgărusului şi dealurile Prislopului vă vor acoperi pe voi”.
Părintele a fost şi este un sfânt între noi. O femeie i-a spus: „Părinte, când o fi la judecată, să ne treci cu grămada”. Părintele a zis zâmbind: „ N-ai spus rău, măi”. A trecut de multe ori pe la noi prin sat. Unii îl cunoşteau, alţii nu-1 cunoşteau, dar Părintele spunea: „Oamenii la voi sunt cam răi, dar totuşi, fac milostenie multă şi asta îi ajută”. (Olimpia Fuciu, Ucea de Sus)
* Eram cu Părintele Arsenie şi 1-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni şi mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”. „Mă, face-ţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”. (Maria Matronea, Sibiu)
* Zicea Părintele Arsenie, parcă pentru toţi românii: „Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!” (Sora Septimia Măniş, 81 ani, Codlea)
* Făceam serviciul în Braşov, la uzina Astra. Odată a venit Părintele Arsenie la biserica Blumena (Biserica Sfântului Nicolae din Schei), unde a participat la slujbă. Atunci a spus: „Trebuie să ne întărim spiritualiceşte, că altfel viaţa noastră este moartă, chiar dacă ne merge numele că trăim. Luaţi exemplu de la Ştefan cel Mare, care cu o mână de oameni întăriţi spiritualiceşte, ţinea pe tătari la Nistru şi pe turci la Dunăre”. (Nicolae Streza, 84 ani, Făgăraş)
Îmi spunea părintele Bunescu că Părintele Arsenie se ducea în miez de noapte la biserică, îngenunchea în întuneric lângă masa sfântului altar şi două-trei ore se ruga pentru poporul român. (Pr. Bunea Victor, Sibiu)
Monday, October 18, 2010
Previziune calugar Alexandru-Probabilitate 42,87%
Semne premerg, după fratele Alexandru, o catastrofă planetară: “În curând, pământul va arde, punându-se în joc cele mai nimicitoare arme din istoria omenirii, iar un sfert din omenire va muri (...). Turcia va pieri în cea mai mare parte, Spania de asemenea, iar multe dintre insulele de pe glob vor fi căutate în zadar. Cetatea Vaticanului va fi ameninţată, dar nu atacată. Palestina va fi prădată, dar nu de război”.
După acest haos se va forma o federaţie a statelor lumii, care, după mai multe
încercări de a-şi găsi un sediu, se va instala în România! Liderul acesteia ar urma sa fie un
om “credincios, cu respect, corect, muncitor, smerit, blând, bun şi înţelegător”. La mica distanţă de Bucureşti, “din dărâmăturile trecutului” se va înălţa prima capitală a lumii unite, iar centrul ei administrativ şi spiritual se va numi “Noul Ierusalim”.România va interzice, pe teritoriul său, vrăjitoria, fumatul şi beţia. Cei care înjură de cele sfinte vor fi pedepsiţi prin lege, iar duminicile şi zilele de sărbătoare vor fi riguros respectate.
Sediul noii ordini mondiale va fi o “cetate circulara împărţită în secţiuni, aparţinând
diferitelor naţiuni, pentru a vedea egalitatea şi dragostea înfăptuită”. În mijloc va trona
Biserica Mântuirii Neamurilor, rotundă “asemenea unei coroane împărăteşti”, înaltă de 300
de metri, în care vor încăpea 1.500.000 de suflete. “Planul cetăţii se va da prin descoperire
divina”. Biserica va fi construită numai din marmură albă, de către americani, iar sub imensa cupola va exista chiar un mic orăşel. Cele 51 de locuinţe ale preoţilor “neprihăniţiîn duh” vor fi adevărate buncăre. “Un resort uriaş va roti aceste locuinţe, astfel încât ele să nu poată fi violate de atacatori”.
După acest haos se va forma o federaţie a statelor lumii, care, după mai multe
încercări de a-şi găsi un sediu, se va instala în România! Liderul acesteia ar urma sa fie un
om “credincios, cu respect, corect, muncitor, smerit, blând, bun şi înţelegător”. La mica distanţă de Bucureşti, “din dărâmăturile trecutului” se va înălţa prima capitală a lumii unite, iar centrul ei administrativ şi spiritual se va numi “Noul Ierusalim”.România va interzice, pe teritoriul său, vrăjitoria, fumatul şi beţia. Cei care înjură de cele sfinte vor fi pedepsiţi prin lege, iar duminicile şi zilele de sărbătoare vor fi riguros respectate.
Sediul noii ordini mondiale va fi o “cetate circulara împărţită în secţiuni, aparţinând
diferitelor naţiuni, pentru a vedea egalitatea şi dragostea înfăptuită”. În mijloc va trona
Biserica Mântuirii Neamurilor, rotundă “asemenea unei coroane împărăteşti”, înaltă de 300
de metri, în care vor încăpea 1.500.000 de suflete. “Planul cetăţii se va da prin descoperire
divina”. Biserica va fi construită numai din marmură albă, de către americani, iar sub imensa cupola va exista chiar un mic orăşel. Cele 51 de locuinţe ale preoţilor “neprihăniţiîn duh” vor fi adevărate buncăre. “Un resort uriaş va roti aceste locuinţe, astfel încât ele să nu poată fi violate de atacatori”.
Friday, October 15, 2010
Una din variantele viitorului-Probabilitate 86,24%-Swami Gupta
Moartea actualului preşedinte va declanşa o explozie socială
“Concomitent, va începe un scurt şi înfiorător război mondial – al treilea şi ultimul – programat, declanşat şi întreţinut de forţele oculte care conduc omenirea. România va participa la război încă înainte de extinderea şi mondializarea acestuia, din cauza unei politici aiurite a conducătorilor ei. Tinerii români vor muri pe capete în ţări străine, în locul unor străini, pentru o cauză străină de interesele românilor. Preşedintele României va fi ucis într-un atentat pus la cale de opozanţii din propriul partid de guvernământ. Moartea sa şi fariseismul ucigaşilor aflaţi la conducerea României vor declanşa explozia socială care se va rostogoli ca un bulgăre de zăpadă pe covorul nenorocirilor româneşti.”
Românii vor trăi mai crunt decât pe vremea lui Ceauşescu
“Să vorbim despre ceea ce va fi, despre România şi poporul său. După ce actuala guvernare va căştiga din nou alegerile, la jumătatea mandatului (perioada 2010-2011 este jumătatea actualului mandat – nota mea) se va declanşa altă revoluţie română, una cu totul diferită de cea din 1989. Guvernarea va fi brutală şi va arăta aproape ca o dictatură, deşi se va numi, în continuare, democraţie. Românii o vor duce extrem de rău. Viaţa lor va fi mai cruntă ca pe vremea lui Ceauşescu. Legile vor fi deosebit de aspre, conducerea va fi violentă şi necruţătoare. Criza se va adânci, iar cei care i-au ales pe reprezentanţii lor vor înţelege, într-un târziu, că prin înlăturarea lui Ceauşescu au adus la conducere sute de dictatori, mai cruzi şi mai lacomi decât răposatul şi că, de fapt, în România, prin revoluţie s-a “evoluat”de la rău la foarte rău.
Averile celor îmbogăţiţi după 1989 se vor risipi
Mii de români vor muri sub pretextul înfăptuirii dreptăţii pe care o aşteptau de atâţia ani. Va începe o adevărată vânătoare de vrăjitoare împotriva comuniştilor şi a ceea ce dvs. numiţi securişti. România se va scălda într-o baie de sânge, demnă de personajul Dracula pe care l-a impus un scriitor englez. Vor muri oameni vinovaţi, dar şi mulţi oameni nevinovaţi. Temporar, autoritatea de stat va dispărea. Opinia publică internaţională, şocată, dar preocupată de propriile griji ale războiului, va sta în expectativă şi nu va interveni. Populaţia României se va reduce aproape la jumătate. Averile celor îmbogăţiţi după 1989 se vor risipi în mâinile rebelilor scăpaţi de sub autoritatea statală.
Din acest haos însângerat, "România va ieşi purificată.”
Militarii români îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii glorioase. “Ceea ce mi-a purtat paşii spre binecuvântatul pământ al Bucovinei e faptul că, într-un viitor nu prea îndepărtat, de aici, va porni la întâlnirea cu destinul său, cea mai puternică personalitate politică pe care o va cunoaşte poate mileniul care a început. Am venit să mă familiarizez cu aceste sfinte locuri, de unde va porni Mântuitorul omenirii viitoare… şi trebuie să recunosc că acesta are circumstanţe favorabile. Spun asta după ce am vizitat stâlpii spiritualităţii româneşti, concretizaţi în incomparabile opere de artă, cum sunt mănăstirile Moldovei. Din Bucovina se va ridica un om bun şi credincios, tare ca o stâncă. O mână de fier, un om înţelept şi drept, de nimeni cunoscut aşa până la acea dată. El va opri prăbuşirea naţiunii române şi tot el o va înălţa în fruntea statelor de pe glob. România va ajunge în scurt timp la cea mai mare extindere teritorială din întreaga sa existenţă şi la cea mai mare înflorire economică. Militarii români, aduşi în ţară de pe fronturile unde luptau fără nici un ţel, îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii şi mai glorioase decât ale înaintaşilor lor. Va fi posibil, deoarece vor avea un ţel, o cauză şi un conducător care să-i călăuzească. Secolele următoare, România va juca un rol preponderent în viaţa politică, socială şi economică a lumii.”
România – pilonul noii orânduiri internaţionale
“Raportul de forţe se va schimba total în lume la încheierea ultimului război mondial. Ţările puternic spiritualizate vor dobândi supremaţia mondială. Ţările noastre, India şi România, vor deveni pilonii principali pe care se va sprijini noua orânduire internaţională. Grecia, Japonia, Franţa sau Rusia (spălată de ateism şi comunism printr-o mişcare socială mai brutală decât cea românească) vor deveni polii noii dezvoltări mondiale, bazată mai mult pe spiritualitate, cultură, religie şi artă decât pe regulile reci ale unor economii lipsite de suflet.
Structurile statale lipsite de suflet şi istorie, precum SUA, UE, NATO se vor prăbuşi. SUA au picioare de lut, fiindcă au fost consolidate pe false premise. Slăbiciunea lor va fi demonstrată în al III- lea război mondial, în urma caruia vor disparea.
“Concomitent, va începe un scurt şi înfiorător război mondial – al treilea şi ultimul – programat, declanşat şi întreţinut de forţele oculte care conduc omenirea. România va participa la război încă înainte de extinderea şi mondializarea acestuia, din cauza unei politici aiurite a conducătorilor ei. Tinerii români vor muri pe capete în ţări străine, în locul unor străini, pentru o cauză străină de interesele românilor. Preşedintele României va fi ucis într-un atentat pus la cale de opozanţii din propriul partid de guvernământ. Moartea sa şi fariseismul ucigaşilor aflaţi la conducerea României vor declanşa explozia socială care se va rostogoli ca un bulgăre de zăpadă pe covorul nenorocirilor româneşti.”
Românii vor trăi mai crunt decât pe vremea lui Ceauşescu
“Să vorbim despre ceea ce va fi, despre România şi poporul său. După ce actuala guvernare va căştiga din nou alegerile, la jumătatea mandatului (perioada 2010-2011 este jumătatea actualului mandat – nota mea) se va declanşa altă revoluţie română, una cu totul diferită de cea din 1989. Guvernarea va fi brutală şi va arăta aproape ca o dictatură, deşi se va numi, în continuare, democraţie. Românii o vor duce extrem de rău. Viaţa lor va fi mai cruntă ca pe vremea lui Ceauşescu. Legile vor fi deosebit de aspre, conducerea va fi violentă şi necruţătoare. Criza se va adânci, iar cei care i-au ales pe reprezentanţii lor vor înţelege, într-un târziu, că prin înlăturarea lui Ceauşescu au adus la conducere sute de dictatori, mai cruzi şi mai lacomi decât răposatul şi că, de fapt, în România, prin revoluţie s-a “evoluat”de la rău la foarte rău.
Averile celor îmbogăţiţi după 1989 se vor risipi
Mii de români vor muri sub pretextul înfăptuirii dreptăţii pe care o aşteptau de atâţia ani. Va începe o adevărată vânătoare de vrăjitoare împotriva comuniştilor şi a ceea ce dvs. numiţi securişti. România se va scălda într-o baie de sânge, demnă de personajul Dracula pe care l-a impus un scriitor englez. Vor muri oameni vinovaţi, dar şi mulţi oameni nevinovaţi. Temporar, autoritatea de stat va dispărea. Opinia publică internaţională, şocată, dar preocupată de propriile griji ale războiului, va sta în expectativă şi nu va interveni. Populaţia României se va reduce aproape la jumătate. Averile celor îmbogăţiţi după 1989 se vor risipi în mâinile rebelilor scăpaţi de sub autoritatea statală.
Din acest haos însângerat, "România va ieşi purificată.”
Militarii români îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii glorioase. “Ceea ce mi-a purtat paşii spre binecuvântatul pământ al Bucovinei e faptul că, într-un viitor nu prea îndepărtat, de aici, va porni la întâlnirea cu destinul său, cea mai puternică personalitate politică pe care o va cunoaşte poate mileniul care a început. Am venit să mă familiarizez cu aceste sfinte locuri, de unde va porni Mântuitorul omenirii viitoare… şi trebuie să recunosc că acesta are circumstanţe favorabile. Spun asta după ce am vizitat stâlpii spiritualităţii româneşti, concretizaţi în incomparabile opere de artă, cum sunt mănăstirile Moldovei. Din Bucovina se va ridica un om bun şi credincios, tare ca o stâncă. O mână de fier, un om înţelept şi drept, de nimeni cunoscut aşa până la acea dată. El va opri prăbuşirea naţiunii române şi tot el o va înălţa în fruntea statelor de pe glob. România va ajunge în scurt timp la cea mai mare extindere teritorială din întreaga sa existenţă şi la cea mai mare înflorire economică. Militarii români, aduşi în ţară de pe fronturile unde luptau fără nici un ţel, îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii şi mai glorioase decât ale înaintaşilor lor. Va fi posibil, deoarece vor avea un ţel, o cauză şi un conducător care să-i călăuzească. Secolele următoare, România va juca un rol preponderent în viaţa politică, socială şi economică a lumii.”
România – pilonul noii orânduiri internaţionale
“Raportul de forţe se va schimba total în lume la încheierea ultimului război mondial. Ţările puternic spiritualizate vor dobândi supremaţia mondială. Ţările noastre, India şi România, vor deveni pilonii principali pe care se va sprijini noua orânduire internaţională. Grecia, Japonia, Franţa sau Rusia (spălată de ateism şi comunism printr-o mişcare socială mai brutală decât cea românească) vor deveni polii noii dezvoltări mondiale, bazată mai mult pe spiritualitate, cultură, religie şi artă decât pe regulile reci ale unor economii lipsite de suflet.
Structurile statale lipsite de suflet şi istorie, precum SUA, UE, NATO se vor prăbuşi. SUA au picioare de lut, fiindcă au fost consolidate pe false premise. Slăbiciunea lor va fi demonstrată în al III- lea război mondial, în urma caruia vor disparea.
Tuesday, September 28, 2010
Tehnica de luptă a diavolilor
CAPITOLUL III
Tehnica de luptă a diavolilor
3.1. Metodele diavolilor
Trebuie să cunoaştem metodele prin care ne luptă diavolii, ca să prindem curaj şi să biruim pe vrăjmaşii mântuirii noastre. Avem vrăjmaşi cu adevărat răi, cumpliţi, vicleni, meşteri în uneltiri, puternici, neadormiţi, imateriali, care pot să aprindă cu focul păcatelor Biserica Vie a lui Hristos, care suntem noi, creştinii ortodocşi.
Fiecare dintre noi, cunoscând planurile potrivnicului, se va îngriji să nu cadă în cursa diavolului (1 Tim. 3, 7). Mulţi creştini se întreabă dacă există diavoli şi care sunt tacticile prin care aceştia înşeală pe oameni. Cea mai mare viclenie a diavolilor este să ne facă să credem că ei nu există.
Mulţi oameni zic adesea: "Vedeţi-vă de treabă, nu există diavoli!" Diavolii îi îndeamnă să zică astfel. Ei au interesul să ne facă să credem că ei nu există, pentru că aşa este uşor să crezi că nu există nici Dumnezeu şi atunci nu există nici un criteriu moral şi totul este permis.
3.2. Diavolul îşi schimbă des planul de acţiune
Diavolul cercetează ce fel de ispită este mai eficace şi se potriveşte mai bine fiecăruia şi pe aceasta o pune în lucrare. Nesuportând înfrângerea, îşi măsoară şi cântăreşte bine fiecare lovitură. Aşadar, într-un fel se luptă cu începătorii şi în alt fel cu cei crescuţi duhovniceşte, într-alt fel cu cei nepăsători şi în alt fel cu cei care cred în Dumnezeu. Altfel ispiteşte diavolul pe cel bolnav şi neputincios şi altfel pe cei sănătoşi. Altfel se poartă cu cei cinstiti si altfel cu cei vicleni. El stie că ceea ce vatămă pe unul, poate fi de folos pentru altul. Sfântul Atanasie cel Mare spune că "diavolii, după cum ne vor afla, tot astfel se vor face şi ei faţă de noi".
Avva Isaac scrie: "Este un obicei al diavolului ca să împartă cu măiestrie atacurile sale împotriva celor cu care se luptă, după felul armelor sale şi să-şi schimbe ispitele după scopul urmărit cu fiecare în parte". Sfântul Isaac Sirul spune că diavolii luptă diferit pe cei nepăsători şi leneşi, faţă de cei râvnitori şi întăriţi duhovniceşte. Astfel, pe cei nepăsători îi luptă de la început cu tărie, ca să-i cuprindă frica şi să li se pară de la început calea aspră şi greu de străbătut. Pe cei râvnitori nu-i atacă de la început, când râvna lor pentru cele duhovniceşti este mare. Iar cu cei evlavioşi amână lupta până când vor cădea în lenevire şi atunci îi atacă, micşorându-le râvna. Trebuie să luăm aminte, căci altfel vom cădea sub loviturile nemiloase ale diavolilor.
Să nu ne încredem în puterile noastre, căci în orice clipă vicleanul diavol poate exploata slăbiciunile noastre.
3.3. Diavolul ne ispiteşte la început cu păcate mici
Diavolul niciodată nu începe lupta cu păcatele cele mari. El încearcă la început să-l păcălească pe om, ca să comită o cât mai mică greşeală. Iuda nu a devenit trădător dintr-o dată, ci a început cu furtul unor mici sume de bani, iar apoi dorind mai mult şi fiind ajutat de diavol s-a făcut rob al iubirii de bani. Apoi acest păcat a condus la trădarea Mântuitorului Iisus Hristos.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că diavolul de la păcatele cele mici ajunge la păcatele cele mari. Diavolului îi este suficientă o mică slăbiciune a noastră, iar apoi, dacă cedăm ispitelor, îşi face sălaş în sufletele noastre. Sfântul Ioan Scărarul, care a descoperit acest vicleşug al diavolilor, ne învaţă: "Multe chipuri are şarpele (diavolul) desfrânării. Pe cei care nu au cunoscut păcatul le spune să facă numai o încercare, ca să vadă cum este acest păcat şi apoi să se pocăiască. Unii se lasă convinşi să încerce numai o dată şi apoi să se oprească. Ei gândesc: Ce voi păţi dacă voi păcătui o singură dată? Nimic. Nu mă voi pierde numai cu atât. Şi astfel fac primul pas. Din nefericire, răul nu se opreşte numai aici. Primul pas este astfel făcut. Cetatea sufletului este distrusă şi puhoi de diavoli pot intra acum şi-l vor lupta pe om cu păcatul desfrânării".
3.4. Diavolul exploatează slăbiciunile noastre
Diavolul studiază cu atenţie toate slăbiciunile oamenilor şi după aceasta îşi alege ispitele. Slăbiciunile diferă de la un om la altul: unul este înclinat spre lăcomia pântecelui, altul spre desfrânare, altul spre iubirea de arginţi, altul spre mândrie, altul spre lene, altul spre băutură, altul spre nepăsare, altul spre necredinţă, altul spre mânie.
Sfântul Simeon Noul Teolog spune că "Avem vrăjmaşi fără de trup, al căror scop principal este aflarea slăbiciunilor noastre, asupra cărora să arunce săgeţile lor, ca să ne doboare în păcate". Iar Sfântul Apostol Pavel ne spune: "Nu daţi loc diavolului" (Efeseni 4,27).
Neîngrijindu-ne de slăbiciunile noastre vom lăsa deschisă poarta inimii, iar diavolii vor veni să ne ispitească.
3.5. "Blândeţea" diavolului
Vrăjmaşul mântuirii noastre ne prezintă păcatele ca fiind bune şi atrăgătoare. El ştie că dacă ar ataca cu furie de la început, creştinii s-ar mobiliza să lupte împotriva lui.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că "la început diavolul arată indulgenţă şi încearcă să-şi împlinească scopurile sale păcătoase cu blândeţe şi se arată cu dragoste faţă de creştini". Din acest motiv, diavolul ne prezintă întunericul drept lumină, nefericirea ca fericire, păcatul ca faptă bună.
3.6. Diavolul lucrează în ascuns
0 tactică importantă a diavolului este ascunderea. Iată de ce mulţi oameni cred că nu există diavoli. Sfântul Clement Romanul spune că atunci când diavolii se retrag şi se ascund, râvna creştinilor spre virtute scade. Iar dacă diavolii s-ar arăta în toată urâţenia şi răutatea lor, atunci oamenii ar încremeni de frică şi s-ar feri de ispitele lui.
Aşadar, deşi diavolul este fiinţă personală, el se ascunde cu grijă, pentru ca oamenii să nu dea importanţă şi să fie liniştiţi.
3.7. Diavolul ne atacă prin surprindere
În viaţa duhovnicească, cea mai înfricoşătoare armă a diavolului este atacul prin surprindere. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a învăţat cum să biruim această puternică ispită: "Rugaţi-vă neîncetat, ca să nu cădeţi în ispită" (Matei 26,41). Prin rugăciune şi priveghere, darul Duhului Sfânt va pătrunde în sufletul nostru şi ne va sfinţi şi astfel va alunga pe diavoli.
Sfântul Apostol Pavel ne spune să priveghem şi să ne rugăm neîncetat, "ca să nu ne ispitească Satana din pricina noastră" (1 Corinteni 7,5). Neînfrânarea datorită nepăsării noastre faţă de cele duhovniceşti este starea sufletească de care are nevoie diavolul pentru a stăpâni sufletul nostru.
3.8. Diavolul ne luptă cu nepăsarea
Viaţa duhovnicească este o luptă permanentă pentru sfinţirea noastră şi orice clipă care trece fără luptă este un pas înapoi. Toate eforturile noastre pentru curăţire şi sfinţire se pot pierde într-o clipă prin căderea în păcate.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne învată: "Diavolul, când află un suflet moleşit şi care nu se îngrijeşte de rănile păcatelor sale, nu încetează să-l lupte cu această armă". "Antidotul nepăsării este împlinirea cu râvnă a datoriilor duhovniceşti".
Sufletul care nu-şi simte căderea sa duhovnicească, fie că nu este interesat de viaţa cea veşnică, fie că din cauza ostenelilor nechibzuite este căzut în această cursă a diavolului. Să ne ostenim duhovniceşte, ca să păzim cetatea sufletului de atacurile satanei, ca să nu găsească la noi posibilitatea de a ne ispiti.
3.9. Amânarea pocăinţei
Ai timp să te pocăieşti! Aceste gânduri le auzim adesea în mintea noastră, prin gândurile pe care ni le insuflă diavolul în mintea noastră, cât şi prin cuvintele oamenilor păcătoşi.
Ani de zile am fost jucării în mâinile diavolilor, făcându-le pe plac şi săvârşind păcate. Într-o zi însă, lumina dumnezeiască străluceşte în noi şi ne îndeamnă la pocăinţă. Darul lui Dumnezeu ne face să simtim starea noastră păcătoasă. Dumnezeu ne cheamă la pocăinţă prin gânduri de pocăinţă insuflate de Sfântul Înger Păzitor şi prin duhovnici. Acum intervine însă şi diavolul. El lucrează cu gândurile amânării, pe care ni le insuflă în mintea noastră. Încearcă să ne convingă prin argumente mincinoase: nu ai postit, nu eşti pregătit, ai timp, ce o să zică duhovnicul când va afla păcatele tale? Lasă, să te îndrepţi şi apoi te vei pocăi!
Nici un om nu poate fi însă sigur că în viitor se va pocăi sau că nu va muri. Dar diavolul, ajutat de înclinările noastre spre păcate, de cele mai multe ori reuşeşte să câştige voinţa noastră. Astfel, pocăinţa noastră este amânată şi ocazia începutului bun şi al mântuirii noastre este amânat. Cu trecerea timpului, patimile noastre se vor mări.
Rănile sunt mai uşor de vindecat la început decât atunci când s-au cronicizat. Trebuie să punem de îndată în practică hotărârea noastră de a ne pocăi. Să facem să rodească prezentul. Să ne închidem urechile la poveţele viclenilor diavoli, care ne şoptesc că avem timp. Nu! Nu! Nu mai avem timp. Acesta este adevărul, pe care diavolul caută să-l schimbe, pentru a ne înşela.
Unui părinte îi soptea diavolul la ureche: "Lasă, ai să mergi mâine să te spovedeşti!" Iar părintele îi spunea: "Nu, astăzi mă voi spovedi şi mâine fie voia Domnului".
3.10. Diavolul se preschimbă luând înfăţişarea văzută
Din Vieţile Sfinţilor aflăm că diavolii se arată trupeşte. De aceea Duhul Sfânt ne avertizează că "Satana se preface în înger de lumină". Sfântul Antonie cel Mare ne spune: "Diavolul stăruia ticălosul noaptea, lua chipul unei femei şi o imita în tot felul, numai ca să mă înşele. Uneori mi se arăta ca un om evlavios. Adeseori se prefac a cânta psalmi. Se întâmplă uneori ca atunci când citim să rostească după noi ca un ecou cele ce au fost citite. Diavolii pot imita orice. Sunt vicleni şi gata să se prefacă şi să se schimbe în toate înfăţişările. Ei râd nebuneşte şi şuieră, căci toate le fac şi le grăiesc şi le tulbură şi în toate se prefac şi pe toate le amestecă, pentru a amăgi pe cei simpli".
Vieţile Sfinţilor prezintă nenumărate exemple despre apariţiile sensibile ale duhurilor rele, care uneori vorbesc, alteori imită diferite animale, iar alteori fac să se audă tropăituri, şuierături, blasfemii şi vorbe murdare. Şi toate acestea cu scopul de a înspăimânta şi înfricoşa pe cel credincios. Ştiind toate aceste lucruri, trebuie să fim foarte atenţi şi să nu ne temem.
Sfântul Antonie cel Mare ne sfătuieşte să nu dăm nici o importanţă unor astfel de meştesuguri diavoleşti. Pentru că diavolii, dacă ar putea ceva asupra celor credincioşi, nu ar mai veni cu astfel de meştesuguri, ci i-ar doborî direct. Duhurile rele se mistuiesc dacă ne rugăm cu credinţă şi smerenie şi chemăm numele Domnului, însemnându-ne cu Sfânta Cruce.
3.11. Diavolul ne înşeală prin ghicit, vise, prejudecăţi şi superstiţii
Diavolul ne înşeală prin ghicit, prejudecăţi, vise şi superstiţii, care la prima vedere par nevinovate. Dumnezeu, cu multa Sa Înţelepciune, a ascuns omului viitorul său. Iar acest lucru l-a făcut pentru a-l feri de o înfricoşată sursă de nelinişte şi nefericire. În plus, i-a hărăzit speranţa şi l-a încredinţat de iubitoarea Sa purtare de grijă, cerându-i să se lase în grija Sa, cu încrederea copilului faţă de Părintele Său.
Însă vrăjmaşul diavol, vrând să slăbească şi să micşoreze această încredere, speculează cu vicleşug capacitatea sa (ca duh ce este asemenea îngerilor) de a cunoaşte anumite lucruri, la care omul nu are acces. Mai ales cele referitoare la viitor. Să nu uităm că omul este, totuşi, mai prejos decât îngerii (Evrei 2,7). Asadar, diavolii fără să fie a toate cunoscători, căci atotstiinta este o însusire numai a lui Dumnezeu, cunosc totusi unele împrejurări legate de cele ce se vor petrece.
Sfântul Antonie cel Mare spune că, de exemplu, diavolii văd cum plouă torenţial în Muntii Etiopiei şi, în acelaşi timp, se pot arăta în Egipt, unde prin ghicit şi prin vise prevestesc celor creduli umflarea apelor Nilului. Dacă un frate de al tău, aflat într-o localitate îndepărtată, se va porni să vină la tine, diavolii care văd şi aud acest lucru se vor arăta în vis ţie şi îţi vor spune aceasta. Iar când se va întâmpla de mai multe ori aceste lucruri, te vei încrede în visele şi descoperirile tale. Astfel, diavolii, folosind una din însuşirile lor, se prefac că ghicesc şi că spun mai înainte ce se va întâmpla după mai multe zile.
Sfântul Atanasie cel Mare spune că diavolii "se prefac că ghicesc", căci în esenţă ei nu ghicesc nimic, ci înşeală pe oameni cu falsele lor previziuni. Pe termen lung, ei se dovedesc mincinoşi, căci mint şi nu spun nimic adevărat şi sigur.
Hrana diavolilor este minciuna. Şi chiar atunci când spun adevărul, o fac de nevoie, ca să poată apoi să înşele şi să ne robească şi să ne prindă în cursele sale.
Sfântul Didim Alexandrinul spune că "de multe ori diavolul ne înşeală, amestecând adevărul cu minciuna". De aceea, noi nu trebuie să ascultăm şi să credem ce spune diavolul şi nici cuvintele rostite de cei demonizaţi. Să luăm pildă pe Domnul Iisus Hristos şi pe Sfinţii Apostoli, care n-au primit cele ce diavolul le-a ghicit, ca fiind adevărate. Domnul însusi i-a respins pe diavoli, cu toate că mărturiseau despre El un adevăr, anume că este Fiul lui Dumnezeu (Matei 4,1-11).
La fel a făcut şi Sfântul Apostol Pavel, cu duhul pitonicesc al tinerei din Filipi, care aducea mult câştig stăpânilor ei, ghicind. Ea spunea adevărul când striga despre Sfântul Apostol Pavel şi Sila: "Aceşti oameni sunt slujitorii Dumnezeului celui Preaînalt" (Fapte 16,17). Sfântul Apostol Pavel nu a primit aceste adevăruri, care proveneau de la diavoli. Astfel ne-a învăţat să nu credem în ghicit şi prevestiri, care sunt lucrări diavoleşti. Şi acest lucru, pentru ca nu cumva în adevărul spus de diavol să fie amestecată şi minciuna sa şi ca să ne deprindă pe noi să nu dăm niciodată crezare. Pentru că nu se cuvine ca noi, având dumnezeieştile Scripturi şi libertate de la Mântuitorul, să ne lăsăm înşelaţi de diavoli. Trebuie să fim foarte atenţi, pentru că multi vrăjitori şi ghicitori fac aceste lucrări, folosind cuvinte de evlavie şi de rugăciune.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Şi lucrul cel mai mare al înşelăciunii este că, atunci când suntem preveniţi asupra acestor înşelăciuni, încercăm s-o apărăm pe femeia ghicitoare spunând despre ea că este creştină şi că nu spune nimic altceva decât numele lui Dumnezeu. De aceea trebuie s-o urâm şi mai tare, pentru că foloseşte numele lui Dumnezeu spre ocară".
Nici în vise nu trebuie să credem, pentru că visele sunt înşelătoare. De foarte putine ori ne vorbeste Dumnezeu prin ele. Diavolii însă ne pot vorbi de multe ori prin ele, urmărind să ne murdărească sufletul si trupul. De aceea, Sfântul Ioan Scărarul ne zice: "Nimeni să nu se învoiască a se gândi ziua la năluciri visate în timpul nopţii, căci şi acesta este un scop al diavolilor, ca să ne murdarească în timpul stării de veghe cu spurcăciunile visate în timpul nopţii". Deci, regula de aur pentru interpretarea viselor este de a nu crede în vise.
Dacă Dumnezeu vrea să ne descopere voia Sa cea Sfântă prin vise, are puterea să ne-o descopere, trecând peste cenzura noastră (de a nu crede în vise). Sfântul Ioan Scărarul ne învaţă: "Cel ce crede în vise este asemenea celui care aleargă după umbra sa şi încearcă s-o prindă". Când începem să credem în vise, dăm dracilor dreptul de a ne ispiti şi când suntem treji. Atenţie, de asemenea, şi la superstiţii şi la prejudecăţi. Acestea sunt armele în mâinile diavolilor, prin care oamenii devin jucăriile lor. Sunt oameni care consideră cifra 13 fatidică sau se nelinistesc la strigătul cucuvelei sau la urletul câinilor, sau dacă le-a tăiat calea o pisică s.a.m.d. Toti acestia, fară să vrea sau fără să înteleagă, îsi leagă viata, fericirea sau belşugul de anumite persoane sau întâmplări, care nu au nici o legătură cu desfăşurarea firească a vieţii. De cele mai multe ori, diavolii aranjează astfel lucrurile ca oamenii să creadă în superstiţii. Este vorba aici de oameni necredincioşi sau mai puţin credincioşi.
De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: "Văzând un om oarecare, repede îl poţi condamna, la îndemnul nefast al superstiţiei, dar nu vezi cursa diavolească ce ţi-a fost întinsă. De ce te faci vrăjmaş fratelui tău, fără nici un motiv justificat? Şi nu înţelegi cât de mare este batjocura, cât de mare este ruşinea şi, mai mult, cât de mare este primejdia. De multe ori omul are un coşmar sau vede o pisică neagră sau alte lucruri şi crede că acestea ar prevesti ceva rău. Aceasta este o lucrare diavolească, pentru că nu ceea ce crede omul face ziua rea, ci petrecerea în păcate. Prin urmare, când iesi din casă, să te păzeşti de a păcătui. Dacă vom păcătui, va veni şi căderea noastră. Altfel, diavolul nu ne poate vătăma. Dacă vom păcătui, vom fi sub influenţa diavolilor, care ne vor conduce la tot lucrul rău".
Deşi Sfânta Scriptură condamnă orice fel de prezicere (III Regi 22, 22-29) şi este cunoscut că diavolul este tatăl minciunii (Ioan 8, 44), se găsesc destui creştini care se ocupă cu ghicitul, cred în vise şi prejudecăţi, lăsând prin aceasta ca diavolul să le conducă viaţa lor.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă: "Noi însă nu trebuie să cădem vicleniei diavolilor, ci să ne îndepărtăm de orice unealtă satanică a vrăjitoriei, ghicitului, prezicerii sau a superstiţiilor. Căci pentru noi este mai de preţ să credem în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi în învăţătura Sa, iar ca armă să avem Crucea Sa. Fericit este însă şi sufletul care cheamă numele lui Iisus Hristos în orice necaz, boală sau trebuinţă, pentru că se va îndepărta de la el orice lucrare satanică".
3.12. Diavolii ne ispitesc prin răul natural
Dumnezeu a îngăduit diavolilor să ne ispitească, pentru a încerca credinţa şi evlavia oamenilor. Răul care există în lume este de multe ori o armă redutabilă a diavolilor, prin care încearcă pe oameni. Astfel, diavolul trimiţând cele rele oamenilor, adică nenorocirile, bolile, încercările, mâhnirile, reuşeşte de multe ori să aducă pe oameni la disperare şi deznădejde.
In pilda Evangheliei, cu femeia gârbovă, se arată putinţa diavolului de a chinui pe oameni cu boli. Domnul Iisus Hristos, vorbind despre cei 18 ani de suferinţă ai femeii, spune că satana a legat-o cu aceasta (Luca 13, 11). Din nefericire, diavolul ne războieşte tot timpul cu cele rele: mâhnirile ne copleşesc, bolile ne cercetează, moartea bate la uşă, nereuşitele ne încearcă, visurile ne sunt spulberate, speranţele zdrobite, biciul încercărilor ne loveşte fără milă. Iar noi, în faţa greutăţilor vieţii şi, mai ales, din pricina neliniştii, neputinţelor şi descurajărilor, ne pierdem nădejdea şi credinţa. Iar pentru aceste lucruri ne certăm cu Dumnezeu, îl hulim, îl ocărâm, îi cerem socoteală. Alături de noi, diavolul se bucură de aceste reuşite ale lui.
Trebuie să fim cu luare aminte pentru a înfrunta greutăţile vieţii, căci diavolul pândeşte tot timpul, ca să exploateze momentele grele ale vietii prin care trecem. Diavolii ne atacă mai ales când Dumnezeu îngăduie să fim ispitiţi, pentru creşterea noastră duhovnicească. Prin gândurile insuflate ne împinge la vrăjmăşie cu Dumnezeu şi urmăreşte să ne îndepărteze de El, ca după aceasta să devenim pradă uşoară pentru ei.
Sunt boli care apar datorită firii noastre slăbite faţă de microbi. Alte boli sunt datorate păcatelor noastre. Alteori, diavolul intră în trupurile oamenilor şi le slăbeşte puterea, din sănătoase făcându-le bolnave şi chircite.
Cuviosul Nil Ascetul Spune: "Sunt aşadar diavoli care intră în trupul omului şi în toate mădularele lui şi îi sug puterea, lăsându-le aproape fără vlagă. Şi aceasta se întâmplă cu toate că în trup nu se află nici o boală". De aceea, în orice boală trebuie să alergăm în primul rând la Sfintele Taine şi la rugăciunile Bisericii. Şi nu numai la Sfântul Maslu, ci şi la rugăciunile speciale pentru vrăji, deochi, farmece, coşmaruri, insomnii, precum şi orice rele care îi bântuie pe oameni.
Puterea lui Dumnezeu este infinit mai mare decât a diavolilor, iar omul care se roagă lui Dumnezeu va putea să scape prin puterea dumnezeiască de orice rău cu care satana încearcă să ne chinuie.
3.13. Furnico-leul
Furnico-leul este tactica de acţiune a diavolului. La început diavolul este mic şi neobservat, ca o furnică, iar după o perioadă de timp devine mare şi înfricoşător ca leul (1 Petru 5, 8).
Furnico-leul este, de fapt, păcatul, aşa cum ni-l prezintă diavolul. La început, înainte de a păcătui, diavolul ni-l prezintă mic, cât o furnică, fără însemnătate şi fără consecinţe. Se străduieşte, ajutat de patimile noastre, să ne prezinte păcatul ca fiind mic şi fără nici o gravitate. Iar după ce am păcătuit, ni-l arată ca un leu, mare şi înfricoşător. Şi acest lucru îl face pentru a ne arunca în deznădejde şi a ne convinge că nu mai este şansă de pocăinţă şi, deci, de mântuire. Toţi am avut de suferit de pe urma acestei arme diavoleşti.
La început, diavolul îţi pune în gând să calci o poruncă dumnezeiască. De exemplu, să desfrânezi. Ajutat de pofta ta spre desfrânare, atacul diavolului începe sistematic. Dacă omul nu i se împotriveşte prin post, rugăciune, smerenie, spovedanie şi Sfintele Taine, diavolul îi spune: "Nu te necăji, nu eşti tu primul nici ultimul care greşeşte. Şi apoi ce mare păcat, astăzi toţi păcătuiesc. Mai târziu te vei pocăi". Astfel de atacuri foloseşte diavolul, ca sa pară mai mic păcatul şi fără însemnătate.
După ce ai păcătuit, diavolul te aduce la deznădejde spunându-ţi ce lucru înfricosător ai făcut. Cum ai să te duci la duhovnicul tău să-i spui că ai gresit. El, care te stie atât de bun si curat? Ai călcat porunca lui Dumnezeu si pentru aceasta vei fi canonisit. Pentru tine nu mai este iertare si milă. Nu mai ai sansă de mântuire. Mai bine distrează-te si păcătuieste în continuare. Îngreunându-ţi sufletul cu păcate, pierzi astfel şansa pocăinţei şi a mântuirii.
De aceea este nevoie de mare atenţie. În esenţă nu există păcate mari sau mici, uşoare sau grele. Toate păcatele sunt păcate. Cine a greşit într-o singură poruncă dumnezeiască, s-a făcut vinovat de toate poruncile dumnezeieşti (Iacob 2, 20). Deci, nu trebuie să considerăm unele păcate mici si altele mai grele. Această metodă de deosebire a pâcatelor este de la diavol. Orice călcare a poruncilor este de la diavol. Orice călcare a poruncilor dumnezeiesti este păcat. Bine este să nu păcătuim, pentru că orice păcat este urâciune înaintea lui Dumnezeu şi mânie pe Dumnezeu. Iar dacă am păcătuit, să ne ridicăm imediat, să ne rugăm, căci mila lui Dumnezeu este nemăsurată.
3.14. Diavolul înşeală prin erezie şi necredinţă
Credinţa puternică dreaptă (ortodoxă) şi faptele bune creştine mântuiesc pe om. Dimpotrivă, credinţa rătăcită, eretică şi care se sprijină pe născociri omeneşti şi diavoleşti şi care nu cunoaşte Sfintele Scripturi, nu foloseşte şi nu mântuieşte.
Sfântul Atanasie cel Mare spune: "Diavolul, care în urâciunea răutăţilor lui, a născocit ereziile, se foloseşte de cuvintele Sfintelor Scripturi ca de un acoperământ, pentru amăgirea celor naivi, semănându-ţi ele otrava sa sufletească. Ca urmare, credinţele eretice şi greşite, care se împotrivesc învăţăturii Bisericii Ortodoxe sunt piedici înfricoşătoare pentru mântuirea sufletelor noastre şi arme puternice ale diavolilor. Prin necredinţă, diavolul întinde curse mai ales celor învăţaţi, care se încred în ei înşişi. Diavolul se prezintă în faţa lor cu ştiinţa şi filozofia şi le aduce necredinţa."
Oare nu-i vedem pe astfel de oameni lângă noi? "Cine a văzut ceea ce spun Sfintele Scripturi?" întreabă cei necredincioşi. Iată gânduri si întrebări insuflate de diavoli oamenilor care au deja o înclinare spre necredinţă.
Sfântul Apostol Pavel scrie: "Dumnezeul acestui veac (diavolul) a orbit mintea necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Sfintei Evanghelii slava lui Hristos".
3.15. Oamenii păcătoşi sunt slugile diavolilor
Diavolul este împăratul acestei lumi a păcatelor. El are în această lume slujbaşii săi (Ioan 12, 31). Vrăjmaşul mântuirii noastre se luptă pentru pierderea sufletelor omeneşti şi a avut întotdeauna ucenici, cu voia sau fără voia lor. Astfel de oameni, gata oricând să facă voia diavolului, sunt nenumărati, atât tineri, cât si vârstnici, bărbaţi şi femei. Iată numai câteva exemple: soţul tiran, aspru, beţiv şi desfrânat, care alungă pacea şi dragostea din familia sa; o femeie ispititoare, care umblă sumar îmbrăcată pe stradă, smintind pe oameni cu păcatul desfrânării; un om de ştiinţă sau de cultură, necredincios sau eretic, care prin scrierile sale, prin cuvintele sale varsă otrava necredinţei şi a ereziilor în sufletele cititorilor; omul bogat, care cu ajutorul banilor corupe conştiinţele; tatăl şi mama, care prin educaţia atee, eretică şi imorală pe care o dau copiilor îi conduc pe aceştia în mrejele păcatelor şi spre pierderea sufletelor…
Să luăm aminte la noi înşine, ca nu cumva să ajungem vreodată unelte ale diavolilor, cu voia sau fără voia noastră şi să contribuim astfel la pierderea sufletelor semenilor noştri. Căci va veni într-o zi clipa în care vom da seama de sufletele care s-au pierdut în iad din pricina noastră. Dumnezeu ne va spune atunci: "Sângele lor din mâna ta se va cere" (lezec. 3, 20).
Tot Mântuitorul nostru ne-a învăţat: "Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori" (Matei 7, 15). Iar Sfinţii Apostoli ne-au învăţat: "Nu daţi crezare oricărui duh. Ci cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume" (1 Ioan 4, 1).
Având o astfel de poruncă de la Dumnezeu, trebuie să ne ferim de orice legătură cu duhurile necurate (de astrologi, vrăjitori, magi, senzitivi, contactanţi ai OZN, prezicători, bioenergeticieni, radiestezişti etc.) Chiar dacă demonul se preface că spune prin ei adevărul, noi cunoscând scopurile pe care le urmăreşte el, să le respingem, aducându-ne aminte de cuvintele Sfintelor Scripturi: "Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce tu istoriseşti dreptăţile Mele" (Ps. 49, 17).
3.16. Diavolul ne luptă cu deznădejdea
Ca să păcătuiesti este cel mai uşor. Rar şi greu lucru este a te pocăi şi a te mântui. Multe pricini contribuie la aceasta: nepăsarea, ruşinea, lipsa de interes. Şi astfel omul rămâne căzut în păcate, departe de mântuirea sa.
Pocăinţa noastră se sprijină pe nădejdea ca Dumnezeu, prin marea Sa milostivire, îsi va deschide cu dragoste bratele sale, primind pe fiul cel pierdut, care se întoarce din tara păcatului, în casa Tatălui Său. Lipsit de această nădejde, omul păcătos se simte parăsit de Dumnezeu si neputincios, renuntând la lupta de a se elibera de păcatele sale, care îl apasă. lar greutatea păcatelor sale creşte în fiecare zi şi starea sa sufletească se înrăutăţeşte. Odată cu pierderea nădejdii sale în Dumnezeu, omul îşi pierde şi mântuirea, pentru că rămâne încătusat păcatului, rob al satanei, care îl conduce la tot lucrul rău şi aceasta împotriva bunăvoinţei lui Dumnezeu, care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (1 Tim. 2, 4).
Arma deznădejdii este extrem de eficace pentru diavoli, căci deznădejdea va sluji întotdeauna de sfetnic rău omului. Ea îi închide omului calea întoarcerii la Dumnezeu şi îl sileşte să rămână împotmolit în mlaştina păcatelor. Dar cum lucrează diavolul? El şopteşte la urechea fiecărui om păcătos: "Iată tinereţea ţi-ai pierdut-o în păcate, toată viaţa ta ai făcut numai rele, desfrânări, hoţii, minciuni, iubire de arginţi, beţii, ai minţit, ai jurat, ai hulit pe Dumnezeu. Ce nădejde de mântuire ai? Eşti pierdut! Cel puţin mai distrează-te, câte zile mai ai de trăit pe pământ".
Astfel urmăreşte diavolul să adâncească pe om şi mai mult în păcate, să facă inima noastră locaş al diavolilor şi să ne îndepărteze de Dumnezeu.
Atitudinea noastră trebuie să fie alta. Ai păcătuit? Trebuie să-ţi pară rău de păcatele săvârsite şi să te ridici şi să te întorci la Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că "diavolul are cea mai mare bucurie când omul cade în deznădejde, mai multă decât atunci când păcătuieşte".
Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi ne arată cât de bun şi iubitor de oameni este Dumnezeu, ca să ne dea nădejde şi curaj, să ne ridicăm din robia păcatelor. De fiecare dată când şovăim să ne pocăim şi rămânem în deznădejde, bucurăm pe diavoli şi ne facem robii lor. Trebuie să scăpăm de această cursă a diavolilor (II Tim. 2, 26). Să nu ne lăsăm stăpâniţi de deznădejde, căci deznădejdea se naşte din mulţimea păcatelor, din îngreunarea conştiinţei şi din nesuferita mâhnire sau din mândrie şi din îngâmfare, după cum ne spune Sfântul Ioan Scărarul.
Această stare de deznădejde nu este plăcută lui Dumnezeu, iar Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi ne-o prezintă ca pe o stare sufletească periculoasă. Numai diavolul se bucură de deznădejdea omului. Orice gând de deznădejde este de la cel viclean.
Sfântul Ioan Scărarul spune: "Nimic nu se compară cu îndurarea lui Dumnezeu. De aceea, cel ce deznădajduieşte, s-a înjunghiat pe sine".
3.17. Diavolul atacă pe oamenii izolaţi
Oamenii izolaţi, care se sprijină pe ei înşişi, care nu se sfătuiesc cu alţi oameni, sunt cel mai uşor de atacat şi de doborât de diavoli. Întărirea reciprocă a doi sau mai multi fraţi este o armă înfricoşată împotriva diavolilor. Oamenii uniţi duhovniceşte, care se ajută şi se întăresc reciproc, cad foarte greu în cursele diavolilor. Vrajmaşul mântuirii noastre ştie că "unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Domnului, acolo se află şi Hristos în mijlocul lor" (Matei 18, 20) şi de aceea îi urmăreşte pe cei izolaţi, pentru a-i ataca. Deci, trebuie să păstrăm în permanenţă legătura duhovnicească cu Hristos, cu Biserica şi cu semenii noştri.
Creştinii, care sunt uniţi duhovniceşte cu Hristos şi cu semenii lor când se roagă împreună, se ajută unii pe alţii şi muncesc împreună, iar harul lui Dumnezeu îi păzeşte de săgeţile diavolilor. Cele mai multe cazuri de sinucidere sunt semnalate la oamenii care se despart de Biserică şi trăiesc izolaţi. Datoria noastră este foarte clară: Nu vom îngădui diavolului să ne piardă cu înşelăciunea sa.
Să rămânem credincioşi în cele ce am învăţat şi de care suntem încredinţaţi din Sfintele Scripturi şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi (II Tim. 3, 14). Pentru că aceste lucruri sunt spre folosul mântuirii noastre şi al dobândirii vieţii celei veşnice.
3.18. Diavolii ne ispitesc cu cele de-a dreapta
Dacă vede diavolul că armele sale pline de răutate şi de păcate nu au reuşit, atunci ne atacă cu mândria. Omul care cedează acestui mare păcat este stârnit de orgoliu şi, astfel, din cel mai înalt om duhovnicesc va ajunge cel mai păcătos. Dacă, de exemplu, ne luptăm cu diavolii şi nu cedăm ispitelor lor, ei îşi schimbă metodele şi ne atacă cu cele de-a dreapta, cu mândria. Astfel, îţi va şopti la ureche: "Bravo! Eşti un luptător virtuos. Meriţi laude!" Este însă glasul diavolilor, care sunt învăţătorii îngâmfării.
Dar această metodă poate fi utilizată şi în alt mod: Diavolul vine şi sădeşte în om dispoziţia pentru o râvnă foarte mare, adică ne îndeamnă să ne nevoim, spre cele ce depăşesc puterea noastră (post peste măsură, somn puţin, priveghere de toată noaptea…). Sfântul Ioan Scărarul ne lămureşte: "De multe ori scopul vrăjmaşilor nostri este să ne îndemne la cele mai presus de puterea noastră, ca, descurajându-ne (sau îmbolnăvindu-ne), să lepădăm şi cele după putere şi să prilejuim râsul cel mai mare al vrăjmaşilor noştri". Sfinţii părinţi ne învaţă că tot ceea ce este peste puterea noastră este de la diavoli. De exemplu, dacă ţinem post aspru, fără binecuvântarea duhovnicului, ne putem îmbolnăvi cu trupul şi nu mai putem munci pentru fapta bună creştină, necesară mântuirii noastre.
Pentru toate lucrurile este un timp, iar drumul virtuţilor are şi el anumite legi. Diavolul ne îndeamnă să le călcăm, să urmăm, adică, cele mai presus de puterile noastre. Iar rezultatele? Nereuşind, ne îmbolnăvim, deznădăjduim, scade râvna spre virtute şi în cel mai rău caz ne putem îmbolnăvi psihic.
Alt mod în care se manifestă ispita diavolului de-a dreapta este lepădarea dojanei. Vrajmaşul nostru ne laudă pentru izbânzile noastre; ne înalţă pe culmile mândriei şi ne arată pe ceilalţi oameni neînsemnaţi, păcătoşi şi proşti. Fariseul din noi va cugeta: "eu nu sunt ca ceilalţi oameni: răpitori, nedrepţi, adulteri…" (Lc. 18,11). Şi astfel se întâmplă ceea ce spune Sfântul Ioan Scărarul: "Dracii ne silesc fie să păcătuim, fie, dacă nu păcătuim, să judecăm pe cei ce păcătuiesc, pentm ca prin lucrul cel de-al doilea să pătăm pe cel dintâi".
Prin judecarea aproapelui nostru ne îndepărtăm de Dumnezeu şi pierdem astfel plata pentru virtuţile pe care le avem. Aceste viclenii ale diavolilor sunt arme redutabile împotriva crestinilor si a celor ce sporesc duhovniceste. Pe acestia, diavolul îi prinde în mrejele sale, fie prin mândrie, fie prin judecarea aproapelui. Cu adevărat, vrăjmaş înfricoşător este diavolul.
Să stăm bine! Să stăm cu frică, să luăm aminte!
3.19. Cele patru atacuri ale diavolilor în preajma morţii omului
a) Primul atac al diavolilor este asupra credinţei. Satana seamănă gânduri de îndoială şi de necredinţă în mintea omului. Creştinul trebuie să se însemne cu Sfânta Cruce, să se roage lui Dumnezeu cu smerenie şi să-i răspundă: "Mergi înapoia mea Satană, tată al minciunii, pentru că eu cred ce spune Dumnezeu, iar nu ce spui tu şi cei asemeni ţie";
b) Al doilea atac este asupra deznădejdii. Prin aceasta ne înfricoşează cu păcatele pe care le-am făcut, spunându-ne că nu mai avem nădejde de mântuire. Noi să ne aducem aminte că Dumnezeu este milostiv şi poate ierta păcatele noastre;
c) Al treilea atac al diavolilor în preajma morţii omului este cu slava deşartă. Prin aceasta ne îndeamnă să avem încredere în faptele noastre. Noi să ne aducem aminte că toate faptele bune le-am făcut numai cu ajutorul lui Dumnezeu;
d) Al patrulea atac este cu închipuirea de sine. La mulţi creştini, înainte de moarte, diavolii se arată în chip de îngeri luminaţi şi alte năluciri (2 Cor. 11, 14). În aceste clipe trebuie să ne smerim şi să-i zicem: "Prefă-te ticălosule în întunericul tău. Eu nu sunt vrednic de astfel de arătări".
Dumnezeu, care se află în noi de la Sfântul Botez, este mai putemic decât diavolul.
Diavolul dispune de arme puternice şi nenumărate şi ne atacă cu mare furie, pentru a ne birui. Dar nu trebuie să ne speriem de atacurile diavolului atâta timp cât ne aflăm aproape de Dumnezeu cel Atotputernic. Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a făcut om "ca să strice lucrările diavolului" (Ioan 3, 8) şi să izbăvească pe cei pe care "frica morţii îi ţineau în robie toată viaţa" (Evr. 2, 14-15).
Când Domnul nostru Iisus Hristos a coborât la iad, El a desfiinţat împărăţia iadului şi a eliberat pe cei deţinuţi acolo de diavoli. Sfântul Antonie cel Mare ne spune: "Se cuvine să nu ne temem de atacurile lui şi de săgeţile lui arzătoare şi de vicleniile lui lucrate de meştesugita lui minte. Toate acestea nu sunt nimic înaintea puterii lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care numai rostind numele Lui cu credinţă şi cu evlavie, pune pe fugă toată oştirea diavolilor". Aceasta întrucât Dumnezeu ne-a încredinţat că "mai mare este Cel ce este în voi, decât cel din lume" (1 Ioan 4, 4). Alături de Dumnezeu cel Atotputemic ne facem şi noi puternici. Şi astfel şi noi smeriţii şi neputincioşii avem curajul să ne aruncăm în luptă şi să ne împotrivim vrăjmaşilor diavoli.
La Sfântul Botez am fost întrebaţi: "Te lepezi de satana şi de toate lucrurile lui şi de toţi îngerii lui? De toată slujirea lui?" Iar noi am răspuns: "Mă lepăd!" Iar apoi: "Te uneşti cu Hristos?" Şi noi am răspuns: "Mă unesc!" Cu cât vom fi mai sfinţi, mai apropiaţi de Dumnezeu, mai uniţi mistic cu Hristos, cu atât diavolii vor fi mai departe de noi, iar atacurile lor vor fi mai neputincioase. Iar cu cât vom fi mai uniţi cu lumea şi cu păcatele, cu atât diavolii vor fi mai apropiaţi de noi şi noi vom fi slujitorii lor. Sfântul Apostol Ioan ne spune: "Cel ce s-a născut din Dumnezeu se păzeşte pe sine şi cel viclean nu se atinge de El" (1 In. 5,18).
(Extras din cartea: "Razboiul creştinilor cu diavolii")
Tehnica de luptă a diavolilor
3.1. Metodele diavolilor
Trebuie să cunoaştem metodele prin care ne luptă diavolii, ca să prindem curaj şi să biruim pe vrăjmaşii mântuirii noastre. Avem vrăjmaşi cu adevărat răi, cumpliţi, vicleni, meşteri în uneltiri, puternici, neadormiţi, imateriali, care pot să aprindă cu focul păcatelor Biserica Vie a lui Hristos, care suntem noi, creştinii ortodocşi.
Fiecare dintre noi, cunoscând planurile potrivnicului, se va îngriji să nu cadă în cursa diavolului (1 Tim. 3, 7). Mulţi creştini se întreabă dacă există diavoli şi care sunt tacticile prin care aceştia înşeală pe oameni. Cea mai mare viclenie a diavolilor este să ne facă să credem că ei nu există.
Mulţi oameni zic adesea: "Vedeţi-vă de treabă, nu există diavoli!" Diavolii îi îndeamnă să zică astfel. Ei au interesul să ne facă să credem că ei nu există, pentru că aşa este uşor să crezi că nu există nici Dumnezeu şi atunci nu există nici un criteriu moral şi totul este permis.
3.2. Diavolul îşi schimbă des planul de acţiune
Diavolul cercetează ce fel de ispită este mai eficace şi se potriveşte mai bine fiecăruia şi pe aceasta o pune în lucrare. Nesuportând înfrângerea, îşi măsoară şi cântăreşte bine fiecare lovitură. Aşadar, într-un fel se luptă cu începătorii şi în alt fel cu cei crescuţi duhovniceşte, într-alt fel cu cei nepăsători şi în alt fel cu cei care cred în Dumnezeu. Altfel ispiteşte diavolul pe cel bolnav şi neputincios şi altfel pe cei sănătoşi. Altfel se poartă cu cei cinstiti si altfel cu cei vicleni. El stie că ceea ce vatămă pe unul, poate fi de folos pentru altul. Sfântul Atanasie cel Mare spune că "diavolii, după cum ne vor afla, tot astfel se vor face şi ei faţă de noi".
Avva Isaac scrie: "Este un obicei al diavolului ca să împartă cu măiestrie atacurile sale împotriva celor cu care se luptă, după felul armelor sale şi să-şi schimbe ispitele după scopul urmărit cu fiecare în parte". Sfântul Isaac Sirul spune că diavolii luptă diferit pe cei nepăsători şi leneşi, faţă de cei râvnitori şi întăriţi duhovniceşte. Astfel, pe cei nepăsători îi luptă de la început cu tărie, ca să-i cuprindă frica şi să li se pară de la început calea aspră şi greu de străbătut. Pe cei râvnitori nu-i atacă de la început, când râvna lor pentru cele duhovniceşti este mare. Iar cu cei evlavioşi amână lupta până când vor cădea în lenevire şi atunci îi atacă, micşorându-le râvna. Trebuie să luăm aminte, căci altfel vom cădea sub loviturile nemiloase ale diavolilor.
Să nu ne încredem în puterile noastre, căci în orice clipă vicleanul diavol poate exploata slăbiciunile noastre.
3.3. Diavolul ne ispiteşte la început cu păcate mici
Diavolul niciodată nu începe lupta cu păcatele cele mari. El încearcă la început să-l păcălească pe om, ca să comită o cât mai mică greşeală. Iuda nu a devenit trădător dintr-o dată, ci a început cu furtul unor mici sume de bani, iar apoi dorind mai mult şi fiind ajutat de diavol s-a făcut rob al iubirii de bani. Apoi acest păcat a condus la trădarea Mântuitorului Iisus Hristos.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că diavolul de la păcatele cele mici ajunge la păcatele cele mari. Diavolului îi este suficientă o mică slăbiciune a noastră, iar apoi, dacă cedăm ispitelor, îşi face sălaş în sufletele noastre. Sfântul Ioan Scărarul, care a descoperit acest vicleşug al diavolilor, ne învaţă: "Multe chipuri are şarpele (diavolul) desfrânării. Pe cei care nu au cunoscut păcatul le spune să facă numai o încercare, ca să vadă cum este acest păcat şi apoi să se pocăiască. Unii se lasă convinşi să încerce numai o dată şi apoi să se oprească. Ei gândesc: Ce voi păţi dacă voi păcătui o singură dată? Nimic. Nu mă voi pierde numai cu atât. Şi astfel fac primul pas. Din nefericire, răul nu se opreşte numai aici. Primul pas este astfel făcut. Cetatea sufletului este distrusă şi puhoi de diavoli pot intra acum şi-l vor lupta pe om cu păcatul desfrânării".
3.4. Diavolul exploatează slăbiciunile noastre
Diavolul studiază cu atenţie toate slăbiciunile oamenilor şi după aceasta îşi alege ispitele. Slăbiciunile diferă de la un om la altul: unul este înclinat spre lăcomia pântecelui, altul spre desfrânare, altul spre iubirea de arginţi, altul spre mândrie, altul spre lene, altul spre băutură, altul spre nepăsare, altul spre necredinţă, altul spre mânie.
Sfântul Simeon Noul Teolog spune că "Avem vrăjmaşi fără de trup, al căror scop principal este aflarea slăbiciunilor noastre, asupra cărora să arunce săgeţile lor, ca să ne doboare în păcate". Iar Sfântul Apostol Pavel ne spune: "Nu daţi loc diavolului" (Efeseni 4,27).
Neîngrijindu-ne de slăbiciunile noastre vom lăsa deschisă poarta inimii, iar diavolii vor veni să ne ispitească.
3.5. "Blândeţea" diavolului
Vrăjmaşul mântuirii noastre ne prezintă păcatele ca fiind bune şi atrăgătoare. El ştie că dacă ar ataca cu furie de la început, creştinii s-ar mobiliza să lupte împotriva lui.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că "la început diavolul arată indulgenţă şi încearcă să-şi împlinească scopurile sale păcătoase cu blândeţe şi se arată cu dragoste faţă de creştini". Din acest motiv, diavolul ne prezintă întunericul drept lumină, nefericirea ca fericire, păcatul ca faptă bună.
3.6. Diavolul lucrează în ascuns
0 tactică importantă a diavolului este ascunderea. Iată de ce mulţi oameni cred că nu există diavoli. Sfântul Clement Romanul spune că atunci când diavolii se retrag şi se ascund, râvna creştinilor spre virtute scade. Iar dacă diavolii s-ar arăta în toată urâţenia şi răutatea lor, atunci oamenii ar încremeni de frică şi s-ar feri de ispitele lui.
Aşadar, deşi diavolul este fiinţă personală, el se ascunde cu grijă, pentru ca oamenii să nu dea importanţă şi să fie liniştiţi.
3.7. Diavolul ne atacă prin surprindere
În viaţa duhovnicească, cea mai înfricoşătoare armă a diavolului este atacul prin surprindere. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a învăţat cum să biruim această puternică ispită: "Rugaţi-vă neîncetat, ca să nu cădeţi în ispită" (Matei 26,41). Prin rugăciune şi priveghere, darul Duhului Sfânt va pătrunde în sufletul nostru şi ne va sfinţi şi astfel va alunga pe diavoli.
Sfântul Apostol Pavel ne spune să priveghem şi să ne rugăm neîncetat, "ca să nu ne ispitească Satana din pricina noastră" (1 Corinteni 7,5). Neînfrânarea datorită nepăsării noastre faţă de cele duhovniceşti este starea sufletească de care are nevoie diavolul pentru a stăpâni sufletul nostru.
3.8. Diavolul ne luptă cu nepăsarea
Viaţa duhovnicească este o luptă permanentă pentru sfinţirea noastră şi orice clipă care trece fără luptă este un pas înapoi. Toate eforturile noastre pentru curăţire şi sfinţire se pot pierde într-o clipă prin căderea în păcate.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne învată: "Diavolul, când află un suflet moleşit şi care nu se îngrijeşte de rănile păcatelor sale, nu încetează să-l lupte cu această armă". "Antidotul nepăsării este împlinirea cu râvnă a datoriilor duhovniceşti".
Sufletul care nu-şi simte căderea sa duhovnicească, fie că nu este interesat de viaţa cea veşnică, fie că din cauza ostenelilor nechibzuite este căzut în această cursă a diavolului. Să ne ostenim duhovniceşte, ca să păzim cetatea sufletului de atacurile satanei, ca să nu găsească la noi posibilitatea de a ne ispiti.
3.9. Amânarea pocăinţei
Ai timp să te pocăieşti! Aceste gânduri le auzim adesea în mintea noastră, prin gândurile pe care ni le insuflă diavolul în mintea noastră, cât şi prin cuvintele oamenilor păcătoşi.
Ani de zile am fost jucării în mâinile diavolilor, făcându-le pe plac şi săvârşind păcate. Într-o zi însă, lumina dumnezeiască străluceşte în noi şi ne îndeamnă la pocăinţă. Darul lui Dumnezeu ne face să simtim starea noastră păcătoasă. Dumnezeu ne cheamă la pocăinţă prin gânduri de pocăinţă insuflate de Sfântul Înger Păzitor şi prin duhovnici. Acum intervine însă şi diavolul. El lucrează cu gândurile amânării, pe care ni le insuflă în mintea noastră. Încearcă să ne convingă prin argumente mincinoase: nu ai postit, nu eşti pregătit, ai timp, ce o să zică duhovnicul când va afla păcatele tale? Lasă, să te îndrepţi şi apoi te vei pocăi!
Nici un om nu poate fi însă sigur că în viitor se va pocăi sau că nu va muri. Dar diavolul, ajutat de înclinările noastre spre păcate, de cele mai multe ori reuşeşte să câştige voinţa noastră. Astfel, pocăinţa noastră este amânată şi ocazia începutului bun şi al mântuirii noastre este amânat. Cu trecerea timpului, patimile noastre se vor mări.
Rănile sunt mai uşor de vindecat la început decât atunci când s-au cronicizat. Trebuie să punem de îndată în practică hotărârea noastră de a ne pocăi. Să facem să rodească prezentul. Să ne închidem urechile la poveţele viclenilor diavoli, care ne şoptesc că avem timp. Nu! Nu! Nu mai avem timp. Acesta este adevărul, pe care diavolul caută să-l schimbe, pentru a ne înşela.
Unui părinte îi soptea diavolul la ureche: "Lasă, ai să mergi mâine să te spovedeşti!" Iar părintele îi spunea: "Nu, astăzi mă voi spovedi şi mâine fie voia Domnului".
3.10. Diavolul se preschimbă luând înfăţişarea văzută
Din Vieţile Sfinţilor aflăm că diavolii se arată trupeşte. De aceea Duhul Sfânt ne avertizează că "Satana se preface în înger de lumină". Sfântul Antonie cel Mare ne spune: "Diavolul stăruia ticălosul noaptea, lua chipul unei femei şi o imita în tot felul, numai ca să mă înşele. Uneori mi se arăta ca un om evlavios. Adeseori se prefac a cânta psalmi. Se întâmplă uneori ca atunci când citim să rostească după noi ca un ecou cele ce au fost citite. Diavolii pot imita orice. Sunt vicleni şi gata să se prefacă şi să se schimbe în toate înfăţişările. Ei râd nebuneşte şi şuieră, căci toate le fac şi le grăiesc şi le tulbură şi în toate se prefac şi pe toate le amestecă, pentru a amăgi pe cei simpli".
Vieţile Sfinţilor prezintă nenumărate exemple despre apariţiile sensibile ale duhurilor rele, care uneori vorbesc, alteori imită diferite animale, iar alteori fac să se audă tropăituri, şuierături, blasfemii şi vorbe murdare. Şi toate acestea cu scopul de a înspăimânta şi înfricoşa pe cel credincios. Ştiind toate aceste lucruri, trebuie să fim foarte atenţi şi să nu ne temem.
Sfântul Antonie cel Mare ne sfătuieşte să nu dăm nici o importanţă unor astfel de meştesuguri diavoleşti. Pentru că diavolii, dacă ar putea ceva asupra celor credincioşi, nu ar mai veni cu astfel de meştesuguri, ci i-ar doborî direct. Duhurile rele se mistuiesc dacă ne rugăm cu credinţă şi smerenie şi chemăm numele Domnului, însemnându-ne cu Sfânta Cruce.
3.11. Diavolul ne înşeală prin ghicit, vise, prejudecăţi şi superstiţii
Diavolul ne înşeală prin ghicit, prejudecăţi, vise şi superstiţii, care la prima vedere par nevinovate. Dumnezeu, cu multa Sa Înţelepciune, a ascuns omului viitorul său. Iar acest lucru l-a făcut pentru a-l feri de o înfricoşată sursă de nelinişte şi nefericire. În plus, i-a hărăzit speranţa şi l-a încredinţat de iubitoarea Sa purtare de grijă, cerându-i să se lase în grija Sa, cu încrederea copilului faţă de Părintele Său.
Însă vrăjmaşul diavol, vrând să slăbească şi să micşoreze această încredere, speculează cu vicleşug capacitatea sa (ca duh ce este asemenea îngerilor) de a cunoaşte anumite lucruri, la care omul nu are acces. Mai ales cele referitoare la viitor. Să nu uităm că omul este, totuşi, mai prejos decât îngerii (Evrei 2,7). Asadar, diavolii fără să fie a toate cunoscători, căci atotstiinta este o însusire numai a lui Dumnezeu, cunosc totusi unele împrejurări legate de cele ce se vor petrece.
Sfântul Antonie cel Mare spune că, de exemplu, diavolii văd cum plouă torenţial în Muntii Etiopiei şi, în acelaşi timp, se pot arăta în Egipt, unde prin ghicit şi prin vise prevestesc celor creduli umflarea apelor Nilului. Dacă un frate de al tău, aflat într-o localitate îndepărtată, se va porni să vină la tine, diavolii care văd şi aud acest lucru se vor arăta în vis ţie şi îţi vor spune aceasta. Iar când se va întâmpla de mai multe ori aceste lucruri, te vei încrede în visele şi descoperirile tale. Astfel, diavolii, folosind una din însuşirile lor, se prefac că ghicesc şi că spun mai înainte ce se va întâmpla după mai multe zile.
Sfântul Atanasie cel Mare spune că diavolii "se prefac că ghicesc", căci în esenţă ei nu ghicesc nimic, ci înşeală pe oameni cu falsele lor previziuni. Pe termen lung, ei se dovedesc mincinoşi, căci mint şi nu spun nimic adevărat şi sigur.
Hrana diavolilor este minciuna. Şi chiar atunci când spun adevărul, o fac de nevoie, ca să poată apoi să înşele şi să ne robească şi să ne prindă în cursele sale.
Sfântul Didim Alexandrinul spune că "de multe ori diavolul ne înşeală, amestecând adevărul cu minciuna". De aceea, noi nu trebuie să ascultăm şi să credem ce spune diavolul şi nici cuvintele rostite de cei demonizaţi. Să luăm pildă pe Domnul Iisus Hristos şi pe Sfinţii Apostoli, care n-au primit cele ce diavolul le-a ghicit, ca fiind adevărate. Domnul însusi i-a respins pe diavoli, cu toate că mărturiseau despre El un adevăr, anume că este Fiul lui Dumnezeu (Matei 4,1-11).
La fel a făcut şi Sfântul Apostol Pavel, cu duhul pitonicesc al tinerei din Filipi, care aducea mult câştig stăpânilor ei, ghicind. Ea spunea adevărul când striga despre Sfântul Apostol Pavel şi Sila: "Aceşti oameni sunt slujitorii Dumnezeului celui Preaînalt" (Fapte 16,17). Sfântul Apostol Pavel nu a primit aceste adevăruri, care proveneau de la diavoli. Astfel ne-a învăţat să nu credem în ghicit şi prevestiri, care sunt lucrări diavoleşti. Şi acest lucru, pentru ca nu cumva în adevărul spus de diavol să fie amestecată şi minciuna sa şi ca să ne deprindă pe noi să nu dăm niciodată crezare. Pentru că nu se cuvine ca noi, având dumnezeieştile Scripturi şi libertate de la Mântuitorul, să ne lăsăm înşelaţi de diavoli. Trebuie să fim foarte atenţi, pentru că multi vrăjitori şi ghicitori fac aceste lucrări, folosind cuvinte de evlavie şi de rugăciune.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Şi lucrul cel mai mare al înşelăciunii este că, atunci când suntem preveniţi asupra acestor înşelăciuni, încercăm s-o apărăm pe femeia ghicitoare spunând despre ea că este creştină şi că nu spune nimic altceva decât numele lui Dumnezeu. De aceea trebuie s-o urâm şi mai tare, pentru că foloseşte numele lui Dumnezeu spre ocară".
Nici în vise nu trebuie să credem, pentru că visele sunt înşelătoare. De foarte putine ori ne vorbeste Dumnezeu prin ele. Diavolii însă ne pot vorbi de multe ori prin ele, urmărind să ne murdărească sufletul si trupul. De aceea, Sfântul Ioan Scărarul ne zice: "Nimeni să nu se învoiască a se gândi ziua la năluciri visate în timpul nopţii, căci şi acesta este un scop al diavolilor, ca să ne murdarească în timpul stării de veghe cu spurcăciunile visate în timpul nopţii". Deci, regula de aur pentru interpretarea viselor este de a nu crede în vise.
Dacă Dumnezeu vrea să ne descopere voia Sa cea Sfântă prin vise, are puterea să ne-o descopere, trecând peste cenzura noastră (de a nu crede în vise). Sfântul Ioan Scărarul ne învaţă: "Cel ce crede în vise este asemenea celui care aleargă după umbra sa şi încearcă s-o prindă". Când începem să credem în vise, dăm dracilor dreptul de a ne ispiti şi când suntem treji. Atenţie, de asemenea, şi la superstiţii şi la prejudecăţi. Acestea sunt armele în mâinile diavolilor, prin care oamenii devin jucăriile lor. Sunt oameni care consideră cifra 13 fatidică sau se nelinistesc la strigătul cucuvelei sau la urletul câinilor, sau dacă le-a tăiat calea o pisică s.a.m.d. Toti acestia, fară să vrea sau fără să înteleagă, îsi leagă viata, fericirea sau belşugul de anumite persoane sau întâmplări, care nu au nici o legătură cu desfăşurarea firească a vieţii. De cele mai multe ori, diavolii aranjează astfel lucrurile ca oamenii să creadă în superstiţii. Este vorba aici de oameni necredincioşi sau mai puţin credincioşi.
De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: "Văzând un om oarecare, repede îl poţi condamna, la îndemnul nefast al superstiţiei, dar nu vezi cursa diavolească ce ţi-a fost întinsă. De ce te faci vrăjmaş fratelui tău, fără nici un motiv justificat? Şi nu înţelegi cât de mare este batjocura, cât de mare este ruşinea şi, mai mult, cât de mare este primejdia. De multe ori omul are un coşmar sau vede o pisică neagră sau alte lucruri şi crede că acestea ar prevesti ceva rău. Aceasta este o lucrare diavolească, pentru că nu ceea ce crede omul face ziua rea, ci petrecerea în păcate. Prin urmare, când iesi din casă, să te păzeşti de a păcătui. Dacă vom păcătui, va veni şi căderea noastră. Altfel, diavolul nu ne poate vătăma. Dacă vom păcătui, vom fi sub influenţa diavolilor, care ne vor conduce la tot lucrul rău".
Deşi Sfânta Scriptură condamnă orice fel de prezicere (III Regi 22, 22-29) şi este cunoscut că diavolul este tatăl minciunii (Ioan 8, 44), se găsesc destui creştini care se ocupă cu ghicitul, cred în vise şi prejudecăţi, lăsând prin aceasta ca diavolul să le conducă viaţa lor.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă: "Noi însă nu trebuie să cădem vicleniei diavolilor, ci să ne îndepărtăm de orice unealtă satanică a vrăjitoriei, ghicitului, prezicerii sau a superstiţiilor. Căci pentru noi este mai de preţ să credem în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi în învăţătura Sa, iar ca armă să avem Crucea Sa. Fericit este însă şi sufletul care cheamă numele lui Iisus Hristos în orice necaz, boală sau trebuinţă, pentru că se va îndepărta de la el orice lucrare satanică".
3.12. Diavolii ne ispitesc prin răul natural
Dumnezeu a îngăduit diavolilor să ne ispitească, pentru a încerca credinţa şi evlavia oamenilor. Răul care există în lume este de multe ori o armă redutabilă a diavolilor, prin care încearcă pe oameni. Astfel, diavolul trimiţând cele rele oamenilor, adică nenorocirile, bolile, încercările, mâhnirile, reuşeşte de multe ori să aducă pe oameni la disperare şi deznădejde.
In pilda Evangheliei, cu femeia gârbovă, se arată putinţa diavolului de a chinui pe oameni cu boli. Domnul Iisus Hristos, vorbind despre cei 18 ani de suferinţă ai femeii, spune că satana a legat-o cu aceasta (Luca 13, 11). Din nefericire, diavolul ne războieşte tot timpul cu cele rele: mâhnirile ne copleşesc, bolile ne cercetează, moartea bate la uşă, nereuşitele ne încearcă, visurile ne sunt spulberate, speranţele zdrobite, biciul încercărilor ne loveşte fără milă. Iar noi, în faţa greutăţilor vieţii şi, mai ales, din pricina neliniştii, neputinţelor şi descurajărilor, ne pierdem nădejdea şi credinţa. Iar pentru aceste lucruri ne certăm cu Dumnezeu, îl hulim, îl ocărâm, îi cerem socoteală. Alături de noi, diavolul se bucură de aceste reuşite ale lui.
Trebuie să fim cu luare aminte pentru a înfrunta greutăţile vieţii, căci diavolul pândeşte tot timpul, ca să exploateze momentele grele ale vietii prin care trecem. Diavolii ne atacă mai ales când Dumnezeu îngăduie să fim ispitiţi, pentru creşterea noastră duhovnicească. Prin gândurile insuflate ne împinge la vrăjmăşie cu Dumnezeu şi urmăreşte să ne îndepărteze de El, ca după aceasta să devenim pradă uşoară pentru ei.
Sunt boli care apar datorită firii noastre slăbite faţă de microbi. Alte boli sunt datorate păcatelor noastre. Alteori, diavolul intră în trupurile oamenilor şi le slăbeşte puterea, din sănătoase făcându-le bolnave şi chircite.
Cuviosul Nil Ascetul Spune: "Sunt aşadar diavoli care intră în trupul omului şi în toate mădularele lui şi îi sug puterea, lăsându-le aproape fără vlagă. Şi aceasta se întâmplă cu toate că în trup nu se află nici o boală". De aceea, în orice boală trebuie să alergăm în primul rând la Sfintele Taine şi la rugăciunile Bisericii. Şi nu numai la Sfântul Maslu, ci şi la rugăciunile speciale pentru vrăji, deochi, farmece, coşmaruri, insomnii, precum şi orice rele care îi bântuie pe oameni.
Puterea lui Dumnezeu este infinit mai mare decât a diavolilor, iar omul care se roagă lui Dumnezeu va putea să scape prin puterea dumnezeiască de orice rău cu care satana încearcă să ne chinuie.
3.13. Furnico-leul
Furnico-leul este tactica de acţiune a diavolului. La început diavolul este mic şi neobservat, ca o furnică, iar după o perioadă de timp devine mare şi înfricoşător ca leul (1 Petru 5, 8).
Furnico-leul este, de fapt, păcatul, aşa cum ni-l prezintă diavolul. La început, înainte de a păcătui, diavolul ni-l prezintă mic, cât o furnică, fără însemnătate şi fără consecinţe. Se străduieşte, ajutat de patimile noastre, să ne prezinte păcatul ca fiind mic şi fără nici o gravitate. Iar după ce am păcătuit, ni-l arată ca un leu, mare şi înfricoşător. Şi acest lucru îl face pentru a ne arunca în deznădejde şi a ne convinge că nu mai este şansă de pocăinţă şi, deci, de mântuire. Toţi am avut de suferit de pe urma acestei arme diavoleşti.
La început, diavolul îţi pune în gând să calci o poruncă dumnezeiască. De exemplu, să desfrânezi. Ajutat de pofta ta spre desfrânare, atacul diavolului începe sistematic. Dacă omul nu i se împotriveşte prin post, rugăciune, smerenie, spovedanie şi Sfintele Taine, diavolul îi spune: "Nu te necăji, nu eşti tu primul nici ultimul care greşeşte. Şi apoi ce mare păcat, astăzi toţi păcătuiesc. Mai târziu te vei pocăi". Astfel de atacuri foloseşte diavolul, ca sa pară mai mic păcatul şi fără însemnătate.
După ce ai păcătuit, diavolul te aduce la deznădejde spunându-ţi ce lucru înfricosător ai făcut. Cum ai să te duci la duhovnicul tău să-i spui că ai gresit. El, care te stie atât de bun si curat? Ai călcat porunca lui Dumnezeu si pentru aceasta vei fi canonisit. Pentru tine nu mai este iertare si milă. Nu mai ai sansă de mântuire. Mai bine distrează-te si păcătuieste în continuare. Îngreunându-ţi sufletul cu păcate, pierzi astfel şansa pocăinţei şi a mântuirii.
De aceea este nevoie de mare atenţie. În esenţă nu există păcate mari sau mici, uşoare sau grele. Toate păcatele sunt păcate. Cine a greşit într-o singură poruncă dumnezeiască, s-a făcut vinovat de toate poruncile dumnezeieşti (Iacob 2, 20). Deci, nu trebuie să considerăm unele păcate mici si altele mai grele. Această metodă de deosebire a pâcatelor este de la diavol. Orice călcare a poruncilor este de la diavol. Orice călcare a poruncilor dumnezeiesti este păcat. Bine este să nu păcătuim, pentru că orice păcat este urâciune înaintea lui Dumnezeu şi mânie pe Dumnezeu. Iar dacă am păcătuit, să ne ridicăm imediat, să ne rugăm, căci mila lui Dumnezeu este nemăsurată.
3.14. Diavolul înşeală prin erezie şi necredinţă
Credinţa puternică dreaptă (ortodoxă) şi faptele bune creştine mântuiesc pe om. Dimpotrivă, credinţa rătăcită, eretică şi care se sprijină pe născociri omeneşti şi diavoleşti şi care nu cunoaşte Sfintele Scripturi, nu foloseşte şi nu mântuieşte.
Sfântul Atanasie cel Mare spune: "Diavolul, care în urâciunea răutăţilor lui, a născocit ereziile, se foloseşte de cuvintele Sfintelor Scripturi ca de un acoperământ, pentru amăgirea celor naivi, semănându-ţi ele otrava sa sufletească. Ca urmare, credinţele eretice şi greşite, care se împotrivesc învăţăturii Bisericii Ortodoxe sunt piedici înfricoşătoare pentru mântuirea sufletelor noastre şi arme puternice ale diavolilor. Prin necredinţă, diavolul întinde curse mai ales celor învăţaţi, care se încred în ei înşişi. Diavolul se prezintă în faţa lor cu ştiinţa şi filozofia şi le aduce necredinţa."
Oare nu-i vedem pe astfel de oameni lângă noi? "Cine a văzut ceea ce spun Sfintele Scripturi?" întreabă cei necredincioşi. Iată gânduri si întrebări insuflate de diavoli oamenilor care au deja o înclinare spre necredinţă.
Sfântul Apostol Pavel scrie: "Dumnezeul acestui veac (diavolul) a orbit mintea necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Sfintei Evanghelii slava lui Hristos".
3.15. Oamenii păcătoşi sunt slugile diavolilor
Diavolul este împăratul acestei lumi a păcatelor. El are în această lume slujbaşii săi (Ioan 12, 31). Vrăjmaşul mântuirii noastre se luptă pentru pierderea sufletelor omeneşti şi a avut întotdeauna ucenici, cu voia sau fără voia lor. Astfel de oameni, gata oricând să facă voia diavolului, sunt nenumărati, atât tineri, cât si vârstnici, bărbaţi şi femei. Iată numai câteva exemple: soţul tiran, aspru, beţiv şi desfrânat, care alungă pacea şi dragostea din familia sa; o femeie ispititoare, care umblă sumar îmbrăcată pe stradă, smintind pe oameni cu păcatul desfrânării; un om de ştiinţă sau de cultură, necredincios sau eretic, care prin scrierile sale, prin cuvintele sale varsă otrava necredinţei şi a ereziilor în sufletele cititorilor; omul bogat, care cu ajutorul banilor corupe conştiinţele; tatăl şi mama, care prin educaţia atee, eretică şi imorală pe care o dau copiilor îi conduc pe aceştia în mrejele păcatelor şi spre pierderea sufletelor…
Să luăm aminte la noi înşine, ca nu cumva să ajungem vreodată unelte ale diavolilor, cu voia sau fără voia noastră şi să contribuim astfel la pierderea sufletelor semenilor noştri. Căci va veni într-o zi clipa în care vom da seama de sufletele care s-au pierdut în iad din pricina noastră. Dumnezeu ne va spune atunci: "Sângele lor din mâna ta se va cere" (lezec. 3, 20).
Tot Mântuitorul nostru ne-a învăţat: "Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori" (Matei 7, 15). Iar Sfinţii Apostoli ne-au învăţat: "Nu daţi crezare oricărui duh. Ci cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume" (1 Ioan 4, 1).
Având o astfel de poruncă de la Dumnezeu, trebuie să ne ferim de orice legătură cu duhurile necurate (de astrologi, vrăjitori, magi, senzitivi, contactanţi ai OZN, prezicători, bioenergeticieni, radiestezişti etc.) Chiar dacă demonul se preface că spune prin ei adevărul, noi cunoscând scopurile pe care le urmăreşte el, să le respingem, aducându-ne aminte de cuvintele Sfintelor Scripturi: "Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce tu istoriseşti dreptăţile Mele" (Ps. 49, 17).
3.16. Diavolul ne luptă cu deznădejdea
Ca să păcătuiesti este cel mai uşor. Rar şi greu lucru este a te pocăi şi a te mântui. Multe pricini contribuie la aceasta: nepăsarea, ruşinea, lipsa de interes. Şi astfel omul rămâne căzut în păcate, departe de mântuirea sa.
Pocăinţa noastră se sprijină pe nădejdea ca Dumnezeu, prin marea Sa milostivire, îsi va deschide cu dragoste bratele sale, primind pe fiul cel pierdut, care se întoarce din tara păcatului, în casa Tatălui Său. Lipsit de această nădejde, omul păcătos se simte parăsit de Dumnezeu si neputincios, renuntând la lupta de a se elibera de păcatele sale, care îl apasă. lar greutatea păcatelor sale creşte în fiecare zi şi starea sa sufletească se înrăutăţeşte. Odată cu pierderea nădejdii sale în Dumnezeu, omul îşi pierde şi mântuirea, pentru că rămâne încătusat păcatului, rob al satanei, care îl conduce la tot lucrul rău şi aceasta împotriva bunăvoinţei lui Dumnezeu, care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (1 Tim. 2, 4).
Arma deznădejdii este extrem de eficace pentru diavoli, căci deznădejdea va sluji întotdeauna de sfetnic rău omului. Ea îi închide omului calea întoarcerii la Dumnezeu şi îl sileşte să rămână împotmolit în mlaştina păcatelor. Dar cum lucrează diavolul? El şopteşte la urechea fiecărui om păcătos: "Iată tinereţea ţi-ai pierdut-o în păcate, toată viaţa ta ai făcut numai rele, desfrânări, hoţii, minciuni, iubire de arginţi, beţii, ai minţit, ai jurat, ai hulit pe Dumnezeu. Ce nădejde de mântuire ai? Eşti pierdut! Cel puţin mai distrează-te, câte zile mai ai de trăit pe pământ".
Astfel urmăreşte diavolul să adâncească pe om şi mai mult în păcate, să facă inima noastră locaş al diavolilor şi să ne îndepărteze de Dumnezeu.
Atitudinea noastră trebuie să fie alta. Ai păcătuit? Trebuie să-ţi pară rău de păcatele săvârsite şi să te ridici şi să te întorci la Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că "diavolul are cea mai mare bucurie când omul cade în deznădejde, mai multă decât atunci când păcătuieşte".
Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi ne arată cât de bun şi iubitor de oameni este Dumnezeu, ca să ne dea nădejde şi curaj, să ne ridicăm din robia păcatelor. De fiecare dată când şovăim să ne pocăim şi rămânem în deznădejde, bucurăm pe diavoli şi ne facem robii lor. Trebuie să scăpăm de această cursă a diavolilor (II Tim. 2, 26). Să nu ne lăsăm stăpâniţi de deznădejde, căci deznădejdea se naşte din mulţimea păcatelor, din îngreunarea conştiinţei şi din nesuferita mâhnire sau din mândrie şi din îngâmfare, după cum ne spune Sfântul Ioan Scărarul.
Această stare de deznădejde nu este plăcută lui Dumnezeu, iar Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi ne-o prezintă ca pe o stare sufletească periculoasă. Numai diavolul se bucură de deznădejdea omului. Orice gând de deznădejde este de la cel viclean.
Sfântul Ioan Scărarul spune: "Nimic nu se compară cu îndurarea lui Dumnezeu. De aceea, cel ce deznădajduieşte, s-a înjunghiat pe sine".
3.17. Diavolul atacă pe oamenii izolaţi
Oamenii izolaţi, care se sprijină pe ei înşişi, care nu se sfătuiesc cu alţi oameni, sunt cel mai uşor de atacat şi de doborât de diavoli. Întărirea reciprocă a doi sau mai multi fraţi este o armă înfricoşată împotriva diavolilor. Oamenii uniţi duhovniceşte, care se ajută şi se întăresc reciproc, cad foarte greu în cursele diavolilor. Vrajmaşul mântuirii noastre ştie că "unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Domnului, acolo se află şi Hristos în mijlocul lor" (Matei 18, 20) şi de aceea îi urmăreşte pe cei izolaţi, pentru a-i ataca. Deci, trebuie să păstrăm în permanenţă legătura duhovnicească cu Hristos, cu Biserica şi cu semenii noştri.
Creştinii, care sunt uniţi duhovniceşte cu Hristos şi cu semenii lor când se roagă împreună, se ajută unii pe alţii şi muncesc împreună, iar harul lui Dumnezeu îi păzeşte de săgeţile diavolilor. Cele mai multe cazuri de sinucidere sunt semnalate la oamenii care se despart de Biserică şi trăiesc izolaţi. Datoria noastră este foarte clară: Nu vom îngădui diavolului să ne piardă cu înşelăciunea sa.
Să rămânem credincioşi în cele ce am învăţat şi de care suntem încredinţaţi din Sfintele Scripturi şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi (II Tim. 3, 14). Pentru că aceste lucruri sunt spre folosul mântuirii noastre şi al dobândirii vieţii celei veşnice.
3.18. Diavolii ne ispitesc cu cele de-a dreapta
Dacă vede diavolul că armele sale pline de răutate şi de păcate nu au reuşit, atunci ne atacă cu mândria. Omul care cedează acestui mare păcat este stârnit de orgoliu şi, astfel, din cel mai înalt om duhovnicesc va ajunge cel mai păcătos. Dacă, de exemplu, ne luptăm cu diavolii şi nu cedăm ispitelor lor, ei îşi schimbă metodele şi ne atacă cu cele de-a dreapta, cu mândria. Astfel, îţi va şopti la ureche: "Bravo! Eşti un luptător virtuos. Meriţi laude!" Este însă glasul diavolilor, care sunt învăţătorii îngâmfării.
Dar această metodă poate fi utilizată şi în alt mod: Diavolul vine şi sădeşte în om dispoziţia pentru o râvnă foarte mare, adică ne îndeamnă să ne nevoim, spre cele ce depăşesc puterea noastră (post peste măsură, somn puţin, priveghere de toată noaptea…). Sfântul Ioan Scărarul ne lămureşte: "De multe ori scopul vrăjmaşilor nostri este să ne îndemne la cele mai presus de puterea noastră, ca, descurajându-ne (sau îmbolnăvindu-ne), să lepădăm şi cele după putere şi să prilejuim râsul cel mai mare al vrăjmaşilor noştri". Sfinţii părinţi ne învaţă că tot ceea ce este peste puterea noastră este de la diavoli. De exemplu, dacă ţinem post aspru, fără binecuvântarea duhovnicului, ne putem îmbolnăvi cu trupul şi nu mai putem munci pentru fapta bună creştină, necesară mântuirii noastre.
Pentru toate lucrurile este un timp, iar drumul virtuţilor are şi el anumite legi. Diavolul ne îndeamnă să le călcăm, să urmăm, adică, cele mai presus de puterile noastre. Iar rezultatele? Nereuşind, ne îmbolnăvim, deznădăjduim, scade râvna spre virtute şi în cel mai rău caz ne putem îmbolnăvi psihic.
Alt mod în care se manifestă ispita diavolului de-a dreapta este lepădarea dojanei. Vrajmaşul nostru ne laudă pentru izbânzile noastre; ne înalţă pe culmile mândriei şi ne arată pe ceilalţi oameni neînsemnaţi, păcătoşi şi proşti. Fariseul din noi va cugeta: "eu nu sunt ca ceilalţi oameni: răpitori, nedrepţi, adulteri…" (Lc. 18,11). Şi astfel se întâmplă ceea ce spune Sfântul Ioan Scărarul: "Dracii ne silesc fie să păcătuim, fie, dacă nu păcătuim, să judecăm pe cei ce păcătuiesc, pentm ca prin lucrul cel de-al doilea să pătăm pe cel dintâi".
Prin judecarea aproapelui nostru ne îndepărtăm de Dumnezeu şi pierdem astfel plata pentru virtuţile pe care le avem. Aceste viclenii ale diavolilor sunt arme redutabile împotriva crestinilor si a celor ce sporesc duhovniceste. Pe acestia, diavolul îi prinde în mrejele sale, fie prin mândrie, fie prin judecarea aproapelui. Cu adevărat, vrăjmaş înfricoşător este diavolul.
Să stăm bine! Să stăm cu frică, să luăm aminte!
3.19. Cele patru atacuri ale diavolilor în preajma morţii omului
a) Primul atac al diavolilor este asupra credinţei. Satana seamănă gânduri de îndoială şi de necredinţă în mintea omului. Creştinul trebuie să se însemne cu Sfânta Cruce, să se roage lui Dumnezeu cu smerenie şi să-i răspundă: "Mergi înapoia mea Satană, tată al minciunii, pentru că eu cred ce spune Dumnezeu, iar nu ce spui tu şi cei asemeni ţie";
b) Al doilea atac este asupra deznădejdii. Prin aceasta ne înfricoşează cu păcatele pe care le-am făcut, spunându-ne că nu mai avem nădejde de mântuire. Noi să ne aducem aminte că Dumnezeu este milostiv şi poate ierta păcatele noastre;
c) Al treilea atac al diavolilor în preajma morţii omului este cu slava deşartă. Prin aceasta ne îndeamnă să avem încredere în faptele noastre. Noi să ne aducem aminte că toate faptele bune le-am făcut numai cu ajutorul lui Dumnezeu;
d) Al patrulea atac este cu închipuirea de sine. La mulţi creştini, înainte de moarte, diavolii se arată în chip de îngeri luminaţi şi alte năluciri (2 Cor. 11, 14). În aceste clipe trebuie să ne smerim şi să-i zicem: "Prefă-te ticălosule în întunericul tău. Eu nu sunt vrednic de astfel de arătări".
Dumnezeu, care se află în noi de la Sfântul Botez, este mai putemic decât diavolul.
Diavolul dispune de arme puternice şi nenumărate şi ne atacă cu mare furie, pentru a ne birui. Dar nu trebuie să ne speriem de atacurile diavolului atâta timp cât ne aflăm aproape de Dumnezeu cel Atotputernic. Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a făcut om "ca să strice lucrările diavolului" (Ioan 3, 8) şi să izbăvească pe cei pe care "frica morţii îi ţineau în robie toată viaţa" (Evr. 2, 14-15).
Când Domnul nostru Iisus Hristos a coborât la iad, El a desfiinţat împărăţia iadului şi a eliberat pe cei deţinuţi acolo de diavoli. Sfântul Antonie cel Mare ne spune: "Se cuvine să nu ne temem de atacurile lui şi de săgeţile lui arzătoare şi de vicleniile lui lucrate de meştesugita lui minte. Toate acestea nu sunt nimic înaintea puterii lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care numai rostind numele Lui cu credinţă şi cu evlavie, pune pe fugă toată oştirea diavolilor". Aceasta întrucât Dumnezeu ne-a încredinţat că "mai mare este Cel ce este în voi, decât cel din lume" (1 Ioan 4, 4). Alături de Dumnezeu cel Atotputemic ne facem şi noi puternici. Şi astfel şi noi smeriţii şi neputincioşii avem curajul să ne aruncăm în luptă şi să ne împotrivim vrăjmaşilor diavoli.
La Sfântul Botez am fost întrebaţi: "Te lepezi de satana şi de toate lucrurile lui şi de toţi îngerii lui? De toată slujirea lui?" Iar noi am răspuns: "Mă lepăd!" Iar apoi: "Te uneşti cu Hristos?" Şi noi am răspuns: "Mă unesc!" Cu cât vom fi mai sfinţi, mai apropiaţi de Dumnezeu, mai uniţi mistic cu Hristos, cu atât diavolii vor fi mai departe de noi, iar atacurile lor vor fi mai neputincioase. Iar cu cât vom fi mai uniţi cu lumea şi cu păcatele, cu atât diavolii vor fi mai apropiaţi de noi şi noi vom fi slujitorii lor. Sfântul Apostol Ioan ne spune: "Cel ce s-a născut din Dumnezeu se păzeşte pe sine şi cel viclean nu se atinge de El" (1 In. 5,18).
(Extras din cartea: "Razboiul creştinilor cu diavolii")
Friday, September 24, 2010
Conexiuni-Ce mi-a placut
Tiberiu says:
September 24, 2010 at 4:08 pm
Domnule profesor istoria cum o prezentati dvs mi se pare un pic ciudata. Eu cred ca istoria nu este o stiinta exacta si depinde, din pacate, intr-o mare masura de cine o scrie, cine o traieste si cine o intelege. Gloriasa prezentare a regelui, inclusiv apelul, si a armatei romane din perioada interbelica au fost extraordinare si am devenit un fan al dvs., dupa Badea, fireste.Cel mai mult la o emisiune apreciez ironia. De asemenea oamenii ii judec dupa fapte nu dupa vorbe iar in cazul dvs si al d-lui Badea, cel putin, daca nu ati facut bine nu am auzit sa fi facut rau cuiva. Din ce mi-a povestit mie tata, care a trait vremurile si evenimentele prezentate de dvs a fost cam asa: Regele avea noblete cand lua spaga, juca poker cu Malaxa si il lasa asta sa castige.A doua zi primea comenzi guvernamentale pentru inzestrarea armatei cu pusti care iti explodau in mana sau grenade cu rahat. Brava armata romana cand a trecut Prutul a nimerit in cramele din Basarabia si a tras cu pustile in butoaiele de vin de ajunsese pana la piept si o gramada de ostasi au pierit vitejeste inecati dupa ce crancen s-au imbatat de n-au mai stiut de ei. Cand au ajuns la Bug i-au pus pe tigani pe plute de stuf iar astea din cauza curentilor puternici s-au desfacut in mijlocul raului si brava armata a scapat Romania si de tigani. De asemenea armata romana s-a purtat frumos si cu civilii cand s-a dus tata cu o trupa de ostasi in recunoastere si au dat peste o casa in care stateau o femeie cu 3 copii si o capra care n-aveau de nici unele, unul dintre ostasi nu a gasit altceva de furat decat sa mulga capra femeii si sa bea laptele, tata, om cu frica lui Dumnezeu, l-a certat pe nenorocit cum a putut sa fure mancarea la copii ce le da femeia aia sa manance, o sa il pedepseasca Dumnezeu. Si sa vedeti justitia divina cum actioneaza, nu ca aia neleguita romana, intamplarea a facut sa fie mitraliati de un avion sovietic si din toata trupa exact nenorocitul care furase laptele femeii a fost impuscat direct in gura. Cand s-a intors razboiul si armata romana a fost pusa pe fuga si a ajuns la Nistru sa treaca in Romania s-a facut control la bagaje si ranite dupa prada de razboi. Tata zicea ca nu au fost vagoane au fost garnituri de tren de bijuterii, galbeni, dinti de aur, ceasuri, icoane si tablouri.Numai de la el au confiscat patru cufere. Si mai vrem tezaurul inapoi? Stati linistit ca a fost recuperat cu varf si indesat. Au mai facut vitejii si contra nemtilor, cert e ca podul era plin de mantale si cizme de piele din alea de ofiteri nemti, banii de argint n-aveau valoare si erau imprastiati printre ele iar mama cand sapa gradina odata a gasit o oala cu bani de aur si altadata doua pistoale din alea mici, tot nemtesti. Tata, desi era bisericos si nu fura din biserici si de la aia vii, a fost pedepsit cu varf si indesat dupa razboi, ziua ii furau mancarea comunistii si noaptea partizanii. Regele dupa ce l-a predat pe Antonescu, care a fost OM, si a dat tara pe mana comunistilor s-a carat cu un tren de bijuterii, tablouri si toale. Dupa revolutie a aparut in fundul gol sa cerseasca pomana de la statul roman.
Din cauza asta domnule profesor astept cu mare curiozitate emisiunea dvs. ca sa vad ce mai scrie prin istoria lui Stan Patitu’ si cum am fost noi caini si am ajuns javre, dupa aia am inteles ca urmeaza vorbe rele, adica alt gibon, cum zice Badea, care militeaza pentru inlocuirea unor javre vechi cu unele noi.
Daca tot promovati niste idei domnule profesor si nu doar luati leafa de la stapan, n-ar fi mai bine sa militam sa fim OAMENI, sa nu mai escrocam, manipula, fura si prigoni intre noi ca animalele, sa ne purtam frumos si sa avem grija unii de altii ca suntem de un neam si in primul rand sa facem ceva pentru batranii nostrii ca mi s-a rupt inima cand a murit tata care n-a vrut sa ia un ban de la mine toata viata desi nu duceam lipsa, s-a chinuit ca un caine la CAP si zicea ca inca nu l-a pedepsit Dumnezeu destul pentru pacatele lui. Eu in justitia omeneasca nu cred, dar cred in aia divina si sunt convins ca asa cum ne purtam noi cu batranii nostrii asa or sa se poarte si copii nostrii cu noi. Poate ar fi bine sa va uitati putin si in jurul dvs unde ne-a adus sminteala noastra de neoameni.Am ajuns sa fim condusi de curve, betivi, hoti, in privinta carora n-am nici o indoiala ca or sa culeaga ce au semanat, si sa fim exploatati si jefuiti in tara noastra, pe pamantul nostru ca ultimile animale.
Eu asta incerc, sa fiu OM si sa nu patesc ca tata, viata mi-a dat tot ce mi-am dorit ca n-am avut pretentia sa imparatesc lumea, chestii cu politica, democratia, comunistii, mogulii ma lasa rece dar parca am o strangere de inima cand vad ca niste oameni buni sunt pe o cale gresita, chiar daca le apreciez ironia.
Iar Armata Romana ce cauta prin Afganistan, Irak, Bosnia te pomenesti ca o mai da vreo lovitura si prin Iran? Pai nu sunt oamenii aia destul de necajiti? Le mai trebuie si haimanalele noastre pe cap sa-I prigoneasca si sa le fure mancarea? Mai bine trimitem doctori, constructori, ingineri care crapa prin Romania de foame sau spala wc-uri prin Italia ca omul cand are tot ce-I trebuie la casa lui nu-I mai arde de scandaluri si razboaie ca are gospodaria si familia pe cap. Unde e respectul indivizilor aia din armata pentru ei ca OAMENI cand au ajuns ditamai zdrahonii buni de munca sa fie intretinuti de batrani si copii.Bazaconiile cu NATO sa le tineti pentru dvs.Care e misiunea Armatei Romane in NATO? Sa spele ciorapii si closetele americanilor?Sa le cumpere fiarele vechi cu painea batranilor nostrii?Sa-I aplaude cum raspandesc ei democratia bombardand casele si fabricile altora? La ce ne trebuie noua NATO asta? Ne protejeaza de somaj, de foame, de FMI, de hoti, de banci, de impozite, de escroci, de politicieni sau de prostia din capul nostru? Dimpotriva ne dauneaza ca solutia la toate problemele noastre e tot aia de pe vremea lui Ceausescu: Le declaram razboi americanilor sa vina sa ne ocupe!
September 24, 2010 at 4:08 pm
Domnule profesor istoria cum o prezentati dvs mi se pare un pic ciudata. Eu cred ca istoria nu este o stiinta exacta si depinde, din pacate, intr-o mare masura de cine o scrie, cine o traieste si cine o intelege. Gloriasa prezentare a regelui, inclusiv apelul, si a armatei romane din perioada interbelica au fost extraordinare si am devenit un fan al dvs., dupa Badea, fireste.Cel mai mult la o emisiune apreciez ironia. De asemenea oamenii ii judec dupa fapte nu dupa vorbe iar in cazul dvs si al d-lui Badea, cel putin, daca nu ati facut bine nu am auzit sa fi facut rau cuiva. Din ce mi-a povestit mie tata, care a trait vremurile si evenimentele prezentate de dvs a fost cam asa: Regele avea noblete cand lua spaga, juca poker cu Malaxa si il lasa asta sa castige.A doua zi primea comenzi guvernamentale pentru inzestrarea armatei cu pusti care iti explodau in mana sau grenade cu rahat. Brava armata romana cand a trecut Prutul a nimerit in cramele din Basarabia si a tras cu pustile in butoaiele de vin de ajunsese pana la piept si o gramada de ostasi au pierit vitejeste inecati dupa ce crancen s-au imbatat de n-au mai stiut de ei. Cand au ajuns la Bug i-au pus pe tigani pe plute de stuf iar astea din cauza curentilor puternici s-au desfacut in mijlocul raului si brava armata a scapat Romania si de tigani. De asemenea armata romana s-a purtat frumos si cu civilii cand s-a dus tata cu o trupa de ostasi in recunoastere si au dat peste o casa in care stateau o femeie cu 3 copii si o capra care n-aveau de nici unele, unul dintre ostasi nu a gasit altceva de furat decat sa mulga capra femeii si sa bea laptele, tata, om cu frica lui Dumnezeu, l-a certat pe nenorocit cum a putut sa fure mancarea la copii ce le da femeia aia sa manance, o sa il pedepseasca Dumnezeu. Si sa vedeti justitia divina cum actioneaza, nu ca aia neleguita romana, intamplarea a facut sa fie mitraliati de un avion sovietic si din toata trupa exact nenorocitul care furase laptele femeii a fost impuscat direct in gura. Cand s-a intors razboiul si armata romana a fost pusa pe fuga si a ajuns la Nistru sa treaca in Romania s-a facut control la bagaje si ranite dupa prada de razboi. Tata zicea ca nu au fost vagoane au fost garnituri de tren de bijuterii, galbeni, dinti de aur, ceasuri, icoane si tablouri.Numai de la el au confiscat patru cufere. Si mai vrem tezaurul inapoi? Stati linistit ca a fost recuperat cu varf si indesat. Au mai facut vitejii si contra nemtilor, cert e ca podul era plin de mantale si cizme de piele din alea de ofiteri nemti, banii de argint n-aveau valoare si erau imprastiati printre ele iar mama cand sapa gradina odata a gasit o oala cu bani de aur si altadata doua pistoale din alea mici, tot nemtesti. Tata, desi era bisericos si nu fura din biserici si de la aia vii, a fost pedepsit cu varf si indesat dupa razboi, ziua ii furau mancarea comunistii si noaptea partizanii. Regele dupa ce l-a predat pe Antonescu, care a fost OM, si a dat tara pe mana comunistilor s-a carat cu un tren de bijuterii, tablouri si toale. Dupa revolutie a aparut in fundul gol sa cerseasca pomana de la statul roman.
Din cauza asta domnule profesor astept cu mare curiozitate emisiunea dvs. ca sa vad ce mai scrie prin istoria lui Stan Patitu’ si cum am fost noi caini si am ajuns javre, dupa aia am inteles ca urmeaza vorbe rele, adica alt gibon, cum zice Badea, care militeaza pentru inlocuirea unor javre vechi cu unele noi.
Daca tot promovati niste idei domnule profesor si nu doar luati leafa de la stapan, n-ar fi mai bine sa militam sa fim OAMENI, sa nu mai escrocam, manipula, fura si prigoni intre noi ca animalele, sa ne purtam frumos si sa avem grija unii de altii ca suntem de un neam si in primul rand sa facem ceva pentru batranii nostrii ca mi s-a rupt inima cand a murit tata care n-a vrut sa ia un ban de la mine toata viata desi nu duceam lipsa, s-a chinuit ca un caine la CAP si zicea ca inca nu l-a pedepsit Dumnezeu destul pentru pacatele lui. Eu in justitia omeneasca nu cred, dar cred in aia divina si sunt convins ca asa cum ne purtam noi cu batranii nostrii asa or sa se poarte si copii nostrii cu noi. Poate ar fi bine sa va uitati putin si in jurul dvs unde ne-a adus sminteala noastra de neoameni.Am ajuns sa fim condusi de curve, betivi, hoti, in privinta carora n-am nici o indoiala ca or sa culeaga ce au semanat, si sa fim exploatati si jefuiti in tara noastra, pe pamantul nostru ca ultimile animale.
Eu asta incerc, sa fiu OM si sa nu patesc ca tata, viata mi-a dat tot ce mi-am dorit ca n-am avut pretentia sa imparatesc lumea, chestii cu politica, democratia, comunistii, mogulii ma lasa rece dar parca am o strangere de inima cand vad ca niste oameni buni sunt pe o cale gresita, chiar daca le apreciez ironia.
Iar Armata Romana ce cauta prin Afganistan, Irak, Bosnia te pomenesti ca o mai da vreo lovitura si prin Iran? Pai nu sunt oamenii aia destul de necajiti? Le mai trebuie si haimanalele noastre pe cap sa-I prigoneasca si sa le fure mancarea? Mai bine trimitem doctori, constructori, ingineri care crapa prin Romania de foame sau spala wc-uri prin Italia ca omul cand are tot ce-I trebuie la casa lui nu-I mai arde de scandaluri si razboaie ca are gospodaria si familia pe cap. Unde e respectul indivizilor aia din armata pentru ei ca OAMENI cand au ajuns ditamai zdrahonii buni de munca sa fie intretinuti de batrani si copii.Bazaconiile cu NATO sa le tineti pentru dvs.Care e misiunea Armatei Romane in NATO? Sa spele ciorapii si closetele americanilor?Sa le cumpere fiarele vechi cu painea batranilor nostrii?Sa-I aplaude cum raspandesc ei democratia bombardand casele si fabricile altora? La ce ne trebuie noua NATO asta? Ne protejeaza de somaj, de foame, de FMI, de hoti, de banci, de impozite, de escroci, de politicieni sau de prostia din capul nostru? Dimpotriva ne dauneaza ca solutia la toate problemele noastre e tot aia de pe vremea lui Ceausescu: Le declaram razboi americanilor sa vina sa ne ocupe!
Tuesday, September 21, 2010
Conexiuni-Rusinea de a trai in Romania
Problema actuala este dusmanul dinauntru nu cel de afara. Multi au identificat corect problema si acum asteapta sa vina careva sa se lupte cu el. Si au din cand in cand halucinatii si il vad in careva asta pe Iliescu, Constantinescu basescu antonescu si ultima vedeta e ponta. Domnilor astia sunt dusmanii. Careva asta trebuie sa-l cautati pe strada voastra, in satul vostru, la scoala unde invata copii in spitalul unde sunt ingrijiti parintii, la sectia de politie din cartier sau in cazarma de la marginea orasului. Lasati prostiile ca patriotismul, democratia, uniunea europeana, fmi, nato si luptati pentru casele voastre, pamantul vostru, locul vostru de munca scoala unde invata copii, spitalul unde sunt ingrijiti parintii! Incredeti-va in instinctele voastre nu va lasati manipulati de sindicalisti sau politicieni care va indeamna la tot felul de aiureli!
Pentru bunicu careva asta locuia peste drum si era ofiterul sub comanda caruia a facut razboiul. Era un tip curios ofiteru asta. Primarul, invatatorul, popa si militianul din sat mai mult de un buna ziua slugarnic cand se incrucisau, din intamplare, nu indrazneau sa-I adreseze si primeau o privire dispretuitoare in cel mai bun caz iar eu, copil fiind, cand il vedeam imi venea sa cant imnul ala cu trei culori amintind de un brav popor. Datorita razboiului, haiduciei din munti si puscariilor prin care trecuse ii pierise instinctul de conservare. La un moment dat cand primarul venise la poarta la bunicu cu tupeu sa-I ceara cota de lapte batranul ofiter aparut din senin a smuls o scandura din gard si l-a pocnit pe asta pe spinare de l-a lasat lat in fata portii. Bunicu i-a zis: Las-o mai moale, la urma urmei nu e chiar asa rau cu comunistii astia.Pe vremea regelui mancam cocoace- mamaliga coapta pe cuptor- acum mancam paine. Ofiterul s-a uitat amuzat la bunicu si i-a zis: Ai fost o ordonanta a naibii de buna, crezi ca nu stiu ca m-ai pocnit in cap Ia Iasi, cand au rupt rusii frontu facand pulbere toata compania si m-ai suit in ultimul tren de lupta sau ca le dadeai spaga la militienii aia de la canal sa nu ma omoare in bataie? S-ar fi ales prafu de casa si pamantu meu de nu erai tu! Insa tot un taran prost ai ramas. O viata am si cand oi muri nu vreau sa-mi fie rusine ca am trait pe lumea asta! Dupa ce a murit ofiterul bunicu a mai trait ceva vreme si la un moment dat il apucase procesomania se judeca cu primaria, cu militia, cu ocolul silvic bagase la puscarie si niste hoti de prin sat la care n-avea nimeni curaj sa se dea. La un moment dat i-am zis Bunicule las-o mai moale, te cauta moartea pe acasa si mata stai prin tribunale si militii, mai du-te pe la biserica. Incintat bunicu s-a uitat la mine ca la ultimul om imitindu-l pe ofiter si mi-a zis: Mai am nitel si o sa crap si vreau sa ma tina lumea minte ca am fost al dracu.Degeaba ai facut facultati, tot taran prost ai ramas!
Habar n-am ce-I trece unui om prin cap cand moare insa, daca ar fi sa ma iau dupa batranii astia doi cred ca se gandeste daca ii este rusine ca a trait sau daca o sa te tina lumea minte ca ai fost al dracu.
Pentru bunicu careva asta locuia peste drum si era ofiterul sub comanda caruia a facut razboiul. Era un tip curios ofiteru asta. Primarul, invatatorul, popa si militianul din sat mai mult de un buna ziua slugarnic cand se incrucisau, din intamplare, nu indrazneau sa-I adreseze si primeau o privire dispretuitoare in cel mai bun caz iar eu, copil fiind, cand il vedeam imi venea sa cant imnul ala cu trei culori amintind de un brav popor. Datorita razboiului, haiduciei din munti si puscariilor prin care trecuse ii pierise instinctul de conservare. La un moment dat cand primarul venise la poarta la bunicu cu tupeu sa-I ceara cota de lapte batranul ofiter aparut din senin a smuls o scandura din gard si l-a pocnit pe asta pe spinare de l-a lasat lat in fata portii. Bunicu i-a zis: Las-o mai moale, la urma urmei nu e chiar asa rau cu comunistii astia.Pe vremea regelui mancam cocoace- mamaliga coapta pe cuptor- acum mancam paine. Ofiterul s-a uitat amuzat la bunicu si i-a zis: Ai fost o ordonanta a naibii de buna, crezi ca nu stiu ca m-ai pocnit in cap Ia Iasi, cand au rupt rusii frontu facand pulbere toata compania si m-ai suit in ultimul tren de lupta sau ca le dadeai spaga la militienii aia de la canal sa nu ma omoare in bataie? S-ar fi ales prafu de casa si pamantu meu de nu erai tu! Insa tot un taran prost ai ramas. O viata am si cand oi muri nu vreau sa-mi fie rusine ca am trait pe lumea asta! Dupa ce a murit ofiterul bunicu a mai trait ceva vreme si la un moment dat il apucase procesomania se judeca cu primaria, cu militia, cu ocolul silvic bagase la puscarie si niste hoti de prin sat la care n-avea nimeni curaj sa se dea. La un moment dat i-am zis Bunicule las-o mai moale, te cauta moartea pe acasa si mata stai prin tribunale si militii, mai du-te pe la biserica. Incintat bunicu s-a uitat la mine ca la ultimul om imitindu-l pe ofiter si mi-a zis: Mai am nitel si o sa crap si vreau sa ma tina lumea minte ca am fost al dracu.Degeaba ai facut facultati, tot taran prost ai ramas!
Habar n-am ce-I trece unui om prin cap cand moare insa, daca ar fi sa ma iau dupa batranii astia doi cred ca se gandeste daca ii este rusine ca a trait sau daca o sa te tina lumea minte ca ai fost al dracu.
Subscribe to:
Posts (Atom)